Olimpiada de creaţie literar-duhovnicească

Data: 10 Iunie 2015

Concursul, organizat la Iaşi, îşi propune să pună în valoare şi să evidenţieze potenţialul intelectual, creativitatea şi aptitudinile copiilor asistaţi social prin mai multe Centre de zi din ţară, aflate sub binecuvântarea Bisericii Ortodoxe Române.

Vineri, 12 iunie 2015, începând cu ora 11:00, la sediul Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă" a Arhiepiscopiei Iaşilor se va desfăşura concursul de creaţie literar-duhovnicească, acesta vizând testarea cunoştinţelor copiilor referitoare la credinţa creştin-ortodoxă.
Participanţii sunt copii proveniţi din medii sociale defavorizate, care se confruntă prematur cu sărăcia, nedreptatea, deznădejdea şi lipsa perspectivelor şi care primesc sprijin specializat în construirea unui viitor mai sigur, prin centrele de zi pentru copii înfiinţate în cadrul Bisericii Ortodoxe Române şi acreditate conform normelor în vigoare.
Cea de a III-a ediţie a manifestării jurizează performanţele a 16 micuţi sârguincioşi şi talentaţi, care primesc sprijin în prevenirea abandonului şcolar şi în pregătirea lor pentru viaţă prin:
1. Centrul Educaţional Creştin Ortodox Cetatea Sfântului Ştefan cel Mare din Bârlad, jud. Vaslui (Episcopia Huşilor);
2. Asociaţia Filantopică Medical-Creştină Christiana, filiala Cluj (Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului);
3. Centrul de zi aparţinând Fundaţiei Sfântul Sava din Buzău (Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei);
4. Centrul de zi pentru Copii Sfântul Arhanghel Rafail, sat Holt, comuna Letea Veche, judeţul Bacău (Episcopia Romanului şi Bacăului);
5. Centrul de zi pentru Copii Sfântul Dionisie Exiguul Hârja, com. Oituz, judeţul Bacău (Episcopia Romanului şi Bacăului);
6. Centrul de zi aparţinând Asociaţiei Casiana din Tulcea (Episcopia Tulcii)
7. Centrul de zi pentru copii Sfânta Marina al Fundaţiei Solidaritate şi Speranţă Iaşi; (Arhiepiscopia Iaşilor);
8. Centrul de zi pentru copii Mia Casa Inculet, Bârnova, al Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă" Iaşi; (Arhiepiscopia Iaşilor).
Creaţiile copiilor vor cuprinde trei subiecte pe teme date şi vor fi jurizate şi premiate la finalul concursului. În acest mod, ei se vor bucura de întâlnirea cu alţi micuţi aflaţi în situaţii similare, îşi vor putea exprima în scris gândurile şi trăirile şi vor primi premii pentru efortul lor.
Delegaţiile centrelor de zi vor fi cazate în casa socială din incinta Bisericii „Sfântul Lazăr" din Iaşi, str. Dimitrie Gusti nr. 1, cazarea fiind acordată în mod gratuit acestor copii şi însoţitorilor. Premiile vor fi oferite de către Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă" şi voluntarii Asociaţiei Studenţilor Bioingineri din Iaşi.