Olimpiada de Meșteșuguri Artistice Tradiționale, la Sibiu

Un articol de: Oana Rusu - 15 Martie 2019

Înscrierile la faza județeană a Olimpiadei de Meșteșuguri Artistice Tradiționale, ediția a XXIV-a se apropie de final, ultima zi fiind 15 martie. Olimpiada este organizată de Muzeul ASTRA, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, iar ediția din acest an are loc în perioada 26-28 martie, în Muzeul în aer liber din Dum­brava Sibiului. Pentru a participa la concurs, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții: vârsta între 6-18 ani; dex­teritate tehnică şi simţ artistic propriu pentru stilul autentic; proveniență din mediul rural, membri ai cercurilor de profil de artă populară, din şcoli sau cluburile elevilor din mediul rural sau urban.

„Participanții vor fi selectați în prealabil la faza pe fiecare unitate de învăţământ, club sau palat al copiilor şi elevilor. Fiecare unitate școlară şi / sau conexă poate fi reprezentată de un număr de trei elevi selec­ţionaţi, în prealabil, la nivel de unitate şcolară şi / sau conexă – pentru unul din meşteşugurile tradiţionale. De asemenea, este de reținut faptul că un elev poate participa în cadrul concursului la o singură secţiune. Concursul constă în prezentarea unor produse brute sau semifinite, pe care concurentul le va desăvârşi în timpul competiției”, au transmis organizatorii.