Olimpiada de religie

Data: 01 Martie 2013

Şcoala gimnazială „Federico Garcia Lorca“ găzduieşte azi etapa municipală a olimpiadei de religie. La acest nivel s-au calificat elevi din 115 şcoli şi licee din municipiul Bucureşti, cei mai mulţi fiind din clasele a VII-a şi a VIII-a. Din cei 380 de elevi calificaţi, 345 sunt de religie ortodoxă, restul de 35 fiind din Biserica Catolică şi de la Alianţa Evanghelică. Subiectele au fost elaborate de o comisie alcătuită la nivelul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, iar pentru etapa naţională se vor califica primii trei elevi de la fiecare treaptă.