Olimpiadă de religie pentru copiii şi tinerii din SUA şi Canada

Un articol de: Ioan Bușagă - 01 Martie 2013

În Arhiepiscopia Ortodoxă Română din cele două Americi se desfăşoară cea de-a patra ediţie a olimpiadei de religie. Această olimpiadă se adresează copiilor din parohiile ortodoxe româneşti, cu aptitudini şi aplecare pentru cunoştinţele religioase la care sunt înscrişi sau nu în programele şcolilor parohiale, informează romarch.org, site-ul eparhiei ortodoxe româneşti. Tema ediţiei din acest an a olimpiadei de religie este dedicată Anului omagial Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena în Patriarhia Română, iar subiectul predilect va fi puterea credinţei şi libertatea religioasă a Sfinţilor Constantin şi Elena. Pot participa copii cu vârste cuprinse între 8 şi 13 ani şi tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani. Prima etapă va fi cea parohială, care va avea loc în 14 aprilie, în Duminica Sfântului Ioan Scărarul sau a patra din Postul Sfintelor Paşti. În Duminica Sfântului Apostol Toma sau a doua după Paşti, 12 mai, va avea loc etapa mitropolitană. Date fiind aria mare a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi şi distanţa dintre oraşe, vor fi organizate şase centre mitropolitane. Tematica olimpiadei de religie, atât la etapa pe parohie, cât şi la cea mitropolitană, este constituită din programa analitică pentru şcolile parohiale a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi pentru anul şcolar în curs. Câştigătorii premiului I de la etapa mitropolitană vor participa gratuit la tabăra de vară organizată de Arhiepiscopia Ortodoxă Română din cele două Americi în vara acestui an.