Olimpiada „Meşteşuguri artistice tradiţionale“
Faza naţională a celei de-a XIX a ediţii a Olimpiadei Naţionale „Meşteşuguri artistice tradiţionale“ s-a încheiat. Manifestarea a fost organizată de Complexul Naţional Muzeal ASTRA şi Consiliul Judeţean Sibiu, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sibiu, sub autoritatea Ministerului Educaţiei Naţionale şi în colaborare cu Institutul Confucius Sibiu, prin Universitatea „Lucian Blaga“. Proiectul cultural este finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Cei 160 de elevi prezenţi în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului şi sub arcadele Casei Artelor în zilele de vineri şi sâmbătă (8 şi 9 august) au reprezentat în concurs următoarele meşteşuguri tradiţionale: pictat icoane pe sticlă şi pe lemn, sculptat icoane de vatră, pictură naivă, încondeiat ouă, metaloplastie, pirogravură, lemn legat în cositor, prelucrare metal, confecţionat măşti, confecţionat păpuşi în port popular, cusut, brodat, confecţionat piese de port popular, împletit fibre vegetale, împletit ciucuri pe lemn, tors, ţesut la război vertical şi orizontal, confecţionat podoabe, dantelă cu ciocănele, broderie pe piele, cojocărit, olărit, modelaj ceramică, prelucrare lemn, os şi fier, prelucrare corn.
Cei 7808 de vizitatori s-au putut bucura pe parcursul celor patru zile de minunatele costume populare purtate cu mândrie de reprezentanţii judeţelor: Alba, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Bucureşti, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mureş, Olt, Satu-Mare, Sălaj, Suceava, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Sibiu (Arpaşul de Sus, Avrig, Aţel, Cisnădie, Racoviţa, Sibiu - Colegiul Naţional „Octavian Goga“, Grupul Şcolar de Construcţii şi Arhitectură „Carol I“, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Terezianum“, Şc. Gim. „Regina Maria“, Şc. Gim. Nr. 20, Şc. Gim. „Nicolae Iorga“, Atelier individual Arta Vlăjie, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu“, Şcoala Populară de Arte „Ilie Micu“ Sibiu - structurile Arpaşul de Jos, Sălişte, Palatul Copiilor Sibiu).
Participare internaţională
Ediţia de anul acesta s-a bucurat de participare internaţională prin prezenţa a trei grupuri de elevi din Federaţia Rusă, Republica Populară Chineză şi Republica Bulgaria. În zilele de sâmbătă şi duminică aceştia au încântat vizitatorii cu workshop-uri de confecţionare a jucăriilor tradiţionale ruseşti şi de tăiere a hârtiei - tehnică specifică nordului Chinei. Elevii bulgari au participat la workshop-urile existente în cadrul concursului: pictat icoane pe sticlă, brodat, olărit, încondeiat ouă sub atenta supraveghere şi instruire a domnilor profesori: Simona Vonica - Sibiu, Mihaela Gâţă - Sălişte, Sibiu, Domnica Petrovici - Grăniceşti, Suceava şi elevei Ştefana Lepădatu, Braniştea, Galaţi. Doamna Rodica Ispas, din Avrig, Sibiu a dezvăluit tainele brodatului micilor participanţi din Republica Populară Chineză, conform comunicatului transmis de CNM ASTRA.
Fără Limite - Împreună întru Tradiţie
Sub genericul „Fără Limite - Împreună întru Tradiţie“, în perioada 6-10 august, concomitent cu Olimpiada Naţională „Meşteşuguri artistice tradiţionale“ s-a desfăşurat tabăra de meşteşuguri tradiţionale dedicată copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi, ediţia a VI-a. Evenimentul a avut loc în gospodăria de fluierar din Hodac, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.
Participanţii au avut ocazia de a se familiariza cu patrimoniul Muzeului ASTRA. Ei au participat, sub îndrumarea meşterilor populari, la următoarele ateliere: pictură pe sticlă, lemn şi ceramică, modelaj în lut, prelucrare pâslă, broderie pe etamină, conform unui comunicat al CNM ASTRA. (Oana Rusu)