Olimpiada națională corală, în faza locală la Craiova
Olimpiada națională de muzică corală a avut loc sâmbătă, 23 februarie, la Craiova, la aceasta participând și corul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova. În urma prestației, elevii seminariști aflați sub bagheta dirijorului Victor Șapcă s-au calificat pentru etapa zonală. Evenimentul a avut loc în sala mare a Liceului de Arte „Marin Sorescu” din Craiova. Pentru etapa zonală sunt așteptate coruri din județele Dolj, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea.