Olimpiada naţională de religie, la Oradea
La Oradea are loc, în perioada 2-6 aprilie, cea de-a IV-a ediţie a Olimpiadei naţionale de religie pentru clasele VII-XII. Deschiderea festivă a avut loc luni, 2 aprilie, de la ora 17:00, la Catedrala cu Lună din Oradea. Momentul a debutat cu oficierea slujbei de Te Deum, în prezenţa Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficialităţilor centrale şi locale implicate în desfăşurarea concursului, a elevilor şi a cadrelor didactice.
În cuvântul de deschidere, pr. prof. Florin Negruţiu, inspector şcolar pentru religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, a subliniat importanţa orei de religie în formarea morală şi spirituală a elevilor, arătând că ora de religie nu înseamnă o umplere a timpului, ci o sfinţire a lui. Prof. Cătălin Pâslaru, inspector şcolar general pentru religie în cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, precum şi prof. conf. univ. dr. Vasile Timiş, consilier în cadrul aceluiaşi minister, au arătat legătura dintre Biserică şi educaţie prin religie, amintind despre începutul învăţământului românesc, care s-a făcut "în tinda Bisericii", şi despre rolul Bisericii în formarea spirituală şi culturală a neamului românesc. Preasfinţitul Sofronie i-a binecuvântat pe elevii participanţi la olimpiadă şi pe toţi cei prezenţi la eveniment şi a vorbit despre istoricul Bisericii cu Lună şi al Eparhiei Ortodoxe a Oradiei. Preasfinţia Sa a evocat contribuţia episcopilor reînfiinţatei Eparhii a Oradiei, episcopii Roman Ciorogariu şi Nicolae Popovici, care au luptat pentru organizarea învăţământului românesc şi pentru menţinerea orei de religie în şcoală, chiar dacă au avut de suferit din această cauză. Ierarhul i-a invitat pe elevi şi pe profesori să viziteze mănăstirile din eparhie, precum Mănăstirea "Sfânta Cruce" din Oradea şi Mănăstirea Izbuc, dar şi alte obiective, amintindu-le că, indiferent de rezultatele pe care le vor obţine la olimpiadă, toţi sunt câştigători prin faptul că Îl câştigă pe Hristos în sufletele lor. Cei 265 de elevi au susţinut marţi, 3 aprilie, la Şcoala "Dacia" din Oradea, proba scrisă din cadrul concursului, iar azi şi mâine vizitează diferite obiective religioase şi culturale din judeţul Bihor. Mâine, 5 aprilie, de la ora 17:00, elevii olimpici vor participa la Catedrala episcopală "Învierea Domnului" şi "Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei" din Oradea la concertul de Păresimi susţinut de şcolile teologice orădene. Festivitatea de premiere a olimpiadei va avea loc vineri, 6 aprilie, de la ora 13:30, la Teatrul de Stat "Regina Maria" din Oradea.