Olimpiada Naţională de Religie se organizează la Iaşi
Cu binecuvântarea IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în luna aprilie, Iaşul va fi gazda celei de-a XVI-a ediţii a Olimpiadei Naţionale de Religie pentru seminariile şi liceele teologice ortodoxe. "La ediţia din acest an a Olimpiadei Naţionale, ce va avea loc în intervalul 18-21 aprilie, vor participa 107 elevi din clasele IX-XII, de la 36 de seminarii şi licee teologice ortodoxe, din 26 de judeţe ale ţării. Disciplinele la care se vor susţine probe sunt Dogmatică, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Studiul biblic al Noului Testament şi Studiul biblic al Vechiului Testament", a precizat pr. prof. Cristian Alexandru Barnea, inspector pentru disciplina religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, care a ţinut să sublinieze faptul că sunt 13 ani de când Iaşul nu a mai fost gazda unui asemenea eveniment.
Comisia centrală de organizare şi evaluare a olimpiadei este prezidată de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în calitate de preşedinte de onoare, de conferenţiar univ. dr. Vasile Timiş, de la Universitatea "Babeş-Bolyai", Cluj Napoca, şi de inspectorul general în cadrul Ministerului Educaţiei, prof. Cătălin Pâslaru. (B.C.)