Olimpicii competițiilor de religie premiați la Suceava
În Duminica a 2-a din Marele Post, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”-Catedrala Arhiepiscopală din Suceava. La final a premiat elevii care au obținut cele mai bune rezultate în cadrul etapei județene a Olimpiadei naționale „Cultură și spiritualitate românească” și a Olimpiadei naționale de religie.
La momentul rânduit, ierodiaconul Samuel (Aurel) Cotos a fost hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, iar monahul Spiridon (Petronel) Gogu a fost hirotonit ierodiacon pe seama Mănăstirii Ilișești.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a subliniat importanța lucrării duhovnicești a Sfântului Grigorie Palama și nevoia cunoașterii și trăirii credinței ortodoxe și mărturisirii lui Dumnezeu, mai cu seamă în societatea actuală. De asemenea, a evidențiat faptul că trebuie să ne îngrijim să ne deschidem inimile și să ne preocupăm în a ne cunoaște credința prin lectura din Sfânta Scriptură, din Catehism sau dintr-o altă carte, spre folosul nostru duhovnicesc, pentru a nu aluneca în rătăcire.
În continuare, 80 de copii și tineri, dintre cei peste 500 de participanți la etapa județeană a Olimpiadei naționale interdisciplinare „Cultură și spiritualitate românească” și la etapa județeană a Olimpiadei naționale de religie au primit Premiul special „Sfântul Grigorie Palama”.