„Omagierea satului românesc și evocarea patriarhilor cărturari”
A devenit deja o tradiţie ca în Duminica Ortodoxiei, când sărbătorim şi momentul hirotoniei întru arhiereu a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, să fie prezentat un nou volum care cuprinde textele cele mai importante, cu caracter oficial, alcătuite de către Preafericirea Sa, în calitatea de Patriarh al României, dar şi de Arhiepiscop al Bucureştilor şi Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei.
În anul precedent, acest al 12-lea volum este intitulat sugestiv „Omagierea satului românesc şi evocarea patriarhilor cărturari. Lucrarea Bisericii în societate în anul 2019”, întrucât, aşa cum se ştie, anul trecut a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept „Anul omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari)” şi „Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu”. Volumul se deschide cu două texte foarte importante şi relevante pentru activitatea Bisericii Ortodoxe Române pe parcursul anului 2019, şi anume: Raportul-sinteză citit de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în cadrul şedinţei anuale a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor, unde este prezentată activitatea-sinteză a Arhiepiscopiei Bucureştilor pe tot parcursul anului 2019, şi Raportul-sinteză prezentat în deschiderea şedinţei anuale de lucru a Consiliului Naţional Bisericesc, privind activitatea Bisericii Ortodoxe Române din ţară şi din diasporă, din anul 2019. Urmează un mănunchi de 11 texte oficiale, adică un Tomos sinodal al Bisericii Ortodoxe Autocefale Române, emis cu prilejul canonizării Sfântului Ierarh Dionisie Erhan, Episcopul Cetăţii Albe-Ismail din Basarabia, şi 10 acte de sfinţire, emise cu prilejul sfinţirii unor biserici şi paraclise de la parohii, mănăstiri sau instituţii din Arhiepiscopia Bucureştilor. În continuare, sunt prezentate o mulţime de mesaje, cuvântări, prelegeri, rostite cu prilejul unor congrese, conferinţe, simpozioane, vernisaje, concerte şi texte prin care se omagiază anumite evenimente din viaţa Bisericii, a unor personalităţi ale Bisericii sau vieţii academice şi publice, sau a unor instituţii, după cum sunt omagiate anumite personalităţi şi preoţi care pe parcursul anului 2019 au trecut la viaţa veşnică.
Încercând o grupare a acestor texte, constatăm în primul rând preocuparea insistentă a Părintelui Patriarh Daniel pentru pastoraţia tinerilor, a copiilor, a elevilor şi a studenţilor. Astfel, avem în acest volum mesajul adresat tuturor copiilor români cu prilejul Zilei Mondiale a Copilului, 1 iunie, la care se adaugă mesajele de la începutul anului şcolar pentru elevi şi de la începutul anului universitar pentru studenţi, un cuvânt de încurajare a studenţilor în sesiunile de examene din februarie şi iunie, şi lucrul acesta arată constanta preocupare a Bisericii pentru cultivarea şi formarea tinerilor prin pregătirea pe care o primesc în şcoală şi promovarea legăturilor dintre Biserică şi Universitate. Anul trecut, Editura BASILICA a Patriarhiei Române a publicat un volum al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, intitulat „Biserica binecuvântează Universitatea. Cultivarea unei comuniuni de valori ale umanităţii inteligente şi înţelepte”.
În acest volum pe care îl prezentăm avem mesajul adresat cu prilejul sfinţirii capelei Universităţii „Hyperion” din Bucureşti, mesajele transmise cu prilejul împlinirii centenarului Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca sau a 140 de ani de la întemeierea Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, sau cuvântul Preafericitului Părinte Daniel rostit cu prilejul binecuvântării noului rectorat al Universităţii din Bucureşti.
Aceeaşi preocupare de care am amintit, legată de tineretul patriei, care reprezintă speranţa naţiunii şi a Bisericii, o vedem şi în mesajele adresate de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române tinerilor cu prilejul unor întâlniri ale acestora, cum a fost, de pildă, întrunirea Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) sau Întâlnirea Internaţională a Tinerilor Ortodocşi (ITO) care a avut loc la Craiova. Legat de acest eveniment, Preafericirea Sa a scris şi un bogat cuvânt introductiv la Ghidul participanţilor la această întâlnire internaţională şi, onorând cu prezenţa întrunirea de la Craiova, a rostit aici un cuvânt pastoral cu totul remarcabil.
Un interes deosebit îl constatăm întotdeauna în preocupările Preafericirii Sale faţă de diaspora românească foarte numeroasă şi de aleasă calitate, interes pe care îl vedem reflectat în mesajele transmise unor slujitori din diasporă, în cel transmis cu prilejul sfinţirii bisericii româneşti din Johannesburg, Africa de Sud, în cuvântul rostit de Preafericirea Sa în Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei cu prilejul Forumului Românilor de Pretutindeni, găzduit chiar de către Biserica noastră, sau în mesajul adresat tuturor românilor din diasporă cu prilejul Duminicii Migranţilor Români.
De asemenea, vedem cultivată cu statornicie recunoştinţa faţă de marile personalităţi care au fost omagiate anul trecut, şi aici este cuprins un număr apreciabil de clerici şi mireni: de la clerici cu cea mai înaltă pregătire academică, cum au fost părinţii profesori Nicolae Achimescu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, sau Jean Boboc de la Paris şi până la smeritul ieromonah Tarasie Murgoci de la Mănăstirea Neamţ, cel care a slujit o viaţă întreagă cu credincioşie exemplară pe Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iaşi şi catedrala acesteia din capitala Moldovei; sau o mulţime de mireni: începând cu regina-mamă Elena, care a fost în sfârşit înmormântată în pământul ţării; arhitectul Dimitrie Ionescu Berechet, care decenii întregi a slujit Patriarhia Română şi şi-a legat numele de ridicarea unor catedrale reprezentative din Bucureşti şi din ţară; inginerul Eugen Iordăchescu, care în anii comunismului a salvat multe biserici, translându-le şi în felul acesta lăsându-le posterităţii; şi până la femei credincioase care şi-au crescut copiii în fidelitate faţă de Biserică şi faţă de neam, oferind Bisericii slujitori înţelepţi şi devotaţi.
Din această perspectivă, volumul prezentat cuprinde şi un mesaj adresat tuturor femeilor, mai ales femeilor creştine, cu ocazia Duminicii Mironosiţelor, pentru că, din perspectiva noastră, aceasta este cu adevărat ziua dedicată femeilor credincioase, femeilor ortodoxe.
De asemenea, volumul cuprinde mesaje de felicitare adresate unor ierarhi, unor instituţii, unor publicaţii. Volumul este extrem de valoros, mai ales prin cuvântările care au fost rostite de către Părintele Patriarh Daniel la diverse congrese, simpozioane academice de o impresionantă diversitate a preocupărilor şi întruniri, dar mai ales la cele dedicate satului românesc. Iar faptul că Biserica Ortodoxă Română a închinat întreg anul 2019 omagierii satului românesc a avut consecinţe din cele mai pozitive, satul aflându-se pe parcursul anului trecut şi în preocupările unor instituţii de seamă, cum sunt Academia Română sau Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, dar şi ale altor instituţii care au dezbătut situaţia gravă, dar nelipsită de speranţă a satului românesc ce trăieşte drama înstrăinării şi a depopulării.
La finalul lucrării sunt cuprinse o serie de prefeţe alcătuite de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care însoţesc mai multe lucrări publicate la Editurile Patriarhiei Române sau ale Arhiepiscopiei Bucureştilor, şi aş aminti aici Cuvântul introductiv la una dintre lucrările Preafericitului Părinte Patriarh, „Brâncuşi: sculptor creştin ortodox”, care anul trecut a apărut în trei variante lingvistice, şi anume în limba greacă, în limba rusă şi în limba italiană.
În perioada de început a învăţământului românesc, în secolul al XIX-lea, au fost publicate mai multe manuale prin care elevii erau învăţaţi cum să alcătuiască o cerere, o scrisoare, o felicitare, un text legat de o anumită împrejurare a vieţii lor. Din această perspectivă, şi acest volum, ca şi celelalte 11 anterioare, reprezintă un model şi o sursă de inspiraţie pentru ierarhi, preoţi, profesori de religie, atunci când au de pregătit un text legat de o aniversare, de un eveniment, de o comemorare, de omagierea unei personalităţi sau de alte împrejurări.
Odată cu mulţumirile cuvenite pentru acest nou dar făcut slujitorilor şi fiilor sfintei noastre Biserici şi pentru neostenita activitate a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în fruntea Bisericii Ortodoxe Române în anul precedent, rugăm pe Hristos Domnul, Arhiereul Cel veşnic şi Mai-Marele Păstorilor, să dăruiască Preafericitului nostru Părinte Patriarh viaţă îndelungată, deplină sănătate şi toată puterea de care are nevoie în slujirea jertfelnică a Sfintei noastre Biserici, felicitându-l din toată inima la împlinirea celor 30 de ani de la primirea marelui dar al arhieriei.