Omagierea trecutului istoric în Muntenia și Dobrogea
Sărbătorirea a 100 de ani de la revenirea Basarabiei la România a prilejuit marți, 27 martie, organizarea în întreaga țară a unor evenimente culturale și religioase. În eparhii ale Mitropoliei Munteniei și Dobrogei acest moment istoric a fost marcat prin slujbe de Te Deum şi rugăciuni de pomenire, mai ales la mormintele făuritorilor Unirii.
În ziua împlinirii unui secol de la actul istoric al revenirii Basarabiei la Patria-Mamă, în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Petru și Pavel” din municipiul Constanța, IPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba de Te Deum.
La Curtea de Argeș, IPS Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Te Deum-ul în Catedrala Arhiepiscopală din oraș. Ierarhul a evidențiat în cuvântul de învățătură importanța actului istoric de la 27 martie 1918 pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului, precum și rolul fundamental pe care acest act l-a avut în perspectiva realizării Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, informează Biroul de presă al Eparhiei Argeșului și Muscelului.
Simpozion, lansări de carte și vernisaje la Galați
La Galați, în Catedrala Arhiepiscopală din municipiu, slujba de Te Deum și Parastasul pentru membrii Sfatului Țării care au semnat revenirea Basarabiei la Patria-Mamă au fost săvârșite de IPS Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Departamentul Teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie, din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, în colaborare cu Facultatea de Drept şi Administraţie Publică din Cahul, Republica Moldova, Protoieria Tecuci şi Asociaţia „Tinerii şi Viitorul” din Galaţi au organizat Simpozionul internaţional „Basarabia şi istoria sa. Un secol de la Unirea cu Ţara”. Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a adresat un cuvânt de binecuvântare şi a prezentat câteva repere semnificative ale momentului istoric de acum 100 de ani. „Manifestarea culturală, găzduită în Aula «Episcop Melchisedec Ştefănescu» din incinta Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie, a debutat cu un scurt recital de muzică patriotică, susţinut de elevii Seminarului Teologic Ortodox din Galaţi. Între invitaţii speciali au fost directorul Muzeului Naţional de Literatură din Chişinău, Vasile Malaneţchi, prof. univ. dr. Igor Bercu, de la Universitatea de Stat «B. P. Hasdeu» din Cahul, rectorul Universităţii «Dunărea de Jos» şi decanul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi. Partea a doua a întâlnirii a fost dedicată unor lansări de carte, în care directorul Vasile Malaneţchi a prezentat volumul «Limba vechilor cazanii. Povestea carnetului de front de la Mărăşeşti a poetului Alexei Mateevici», iar prof. Ştefan Andronache a prezentat volumul «Scrieri de pe frontul românesc» de Al. Mateevici, ediţie îngrijită şi publicată de Biblioteca Municipală «Ştefan Petică» din Tecuci. De asemenea, au fost prezentate expoziţiile fotodocumentare «Eroismul şi jertfa ostaşilor pentru România Mare» şi «Itinerariile prin România ale preotului-poet Alexei Mateevici», realizate cu sprijinul Protoieriei Tecuci şi al Parohiei Movileni din judeţul Galaţi”, ne-a transmis pr. Rareș Bucur.
Un alt eveniment cultural a fost organizat la Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi, unde a avut loc simpozionul interliceal „Basarabie, pământ românesc”. Evenimentul a omagiat și personalitatea lui Mihai Brăilescu. Au participat IPS Părinte Arhiepiscop Casian, cadre didactice, elevi, dar și copii de la școala gimnazială din localitatea Şiviţa, judeţul Galaţi, îmbrăcaţi în port tradiţional românesc, care au recitat poezii şi au interpretat cântece patriotice.
Rugăciuni și întâlniri culturale la Slobozia, Giurgiu și Tulcea
Revenirea Basarabiei la România a fost serbată și la Slobozia, unde, în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului”, PS Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit slujba de Te Deum, se arată pe site-ul sf-esc.ro.
De asemenea, la Giurgiu, la Mănăstirea Comana, Episcopia Giurgiului și Muzeul Județean „Teohari Antonescu” au organizat un seminar pentru elevi de la școli și licee din municipiul Giurgiu, având tema „100 de ani de la Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă. Anul omagial al unității de credință și neam”. Un eveniment similar a avut loc și la Tulcea. Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Casian” din Tulcea a organizat un program cultural-artistic, constând în interpretarea unor cântări patriotice și recitarea unor poezii. „Evenimentul a cuprins și conferința cu tema «Rolul Bisericii în Unirea Basarabiei cu România», susținută de către pr. Ion Nicolae Sorin, profesor de istorie în cadrul Seminarului Teologic din Tulcea. La final, PS Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a evidențiat semnificația zilei de 27 martie 1918 pentru românii de pretutindeni, îndemnându-i pe tinerii elevi la iubire și devotament față de țară, de credință și de valorile spirituale ale neamului nostru. Totodată, a evocat și personalitatea Mitropolitului Antonie Plămădeală al Ardealului, basarabean de origine, născut la Stolniceni”, a precizat pr. Lucian Felix Neculai, consilier cultural eparhial. În aceeași zi, PS Părinte Episcop Visarion a participat la o întâlnire cu elevi ai Colegiului Tehnic „Henri Coandă” din Tulcea.