Omagii și critici la moartea lui Kissinger
Omagiile, venite în special din China, și laudele la adresa fostului secretar de stat american Henry Kissinger, care a murit miercuri, la 100 de ani, contrastează cu reacțiile reci din America Latină, transmite AFP. „Un om a cărui strălucire istorică nu a reuşit niciodată să îi ascundă profunda sărăcie morală”, a transmis ambasadorul Republicii Chile la Washington, Juan Gabriel Valdes, pe contul său X după moartea lui Kissinger, instigator al loviturii de stat din 1973 din această ţară și susținător al altor dictaturi sud-americane. „Pentru Kissinger, America Latină a fost doar o piesă pe tabla de şah geostrategică globală”, a declarat profesorul american Michael Shifter. (C. Z.)