Omagiu livresc pentru părintele octogenar Nicu Moldoveanu
La Editura BASILICA a Patriarhiei Române a apărut, la finele anului trecut, volumul „Pr. prof. univ. dr. Nicu Moldoveanu: o viaţă închinată slujirii lui Dumnezeu - Omagiu la împlinirea a 80 de ani de viaţă”. Cartea poartă semnătura părintelui lect. dr. Zaharia Matei, ucenic al profesorului octogenar şi unul dintre urmaşii acestuia la Catedra de muzică a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti. Părintele profesor Nicu Moldoveanu a împlinit patriarhala vârstă în 20 octombrie 2020, prilej cu care ucenicii s-au gândit să păstreze buna tradiţie de recunoştinţă manifestată faţă de magiştri printr-un omagiu livresc care să spună generaţiilor ce vor urma ce fel de înaintaşi am avut în Biserică şi în şcoli.
Volumul se deschide onorant cu un cuvânt semnat de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, care la împlinirea frumoasei vârste i-a acordat părintelui profesor Nicu Moldoveanu cea mai înaltă distincţie a Bisericii Ortodoxe Române: „Crucea Patriarhală pentru clerici”. „Cultivând dinamica tradiţiei ortodoxe, părintele profesor Nicu Moldoveanu a îmbinat în chip armonios exigenţa profesorului de la catedră cu bucuria împărtăşirii responsabile a muzicii bisericeşti celor care urmau să devină slujitori ai sfintelor altare, dar şi credincioşilor mireni. De asemenea, părintele Nicu Moldoveanu a reuşit să asigure o reală îmbogăţire a procesului educativ muzical prin editarea materialului didactic, tipărind cărţi de strană, repertorii şi antologii corale. Totodată, i-a stimulat pe cei mai talentaţi tineri spre îmbrăţişarea unei cariere didactice în domeniu. S-a remarcat şi prin pregătirea şi organizarea concertelor corale, încât acestea au fost mult apreciate. Aşadar, trebuie subliniat faptul că părintele profesor Nicu Moldoveanu a contribuit la formarea a numeroşi discipoli, care au devenit, cu timpul, profesori în facultăţile de teologie şi în seminariile teologice de pe tot cuprinsul ţării noastre”, aminteşte Preafericirea Sa în Cuvântul înainte.
În continuare, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, îl numeşte pe părintele profesor Nicu Moldoveanu „strălucit dascăl al frumuseţii armoniilor muzicale în Biserica noastră”. „Tenacitatea-i binecunoscută, hărnicia şi neodihna în lucrarea temeinic săvârşită, sobrietatea unită cu bunătatea lăuntrică sunt exprimate în disponibilitatea sa pentru formarea liturgică şi muzicală a atâtor generaţii de studenţi. Şi-a format, ca dascăl de vocaţie, ucenici, astăzi, la rândul lor, profesori la şcolile teologice din toată ţara. Astfel, părintele profesor a făcut din viaţa sa un dar preţios închinat Domnului, cultului liturgic şi culturii muzicale, drept care este demn de toată aprecierea şi admiraţia. A urcat toate treptele slujirii atât la Sfântul Altar, cât şi la Catedră, fără a părăsi genurile creaţiei muzicale îndătinate din viaţa poporului român, asemenea maestrului său Nicolae Lungu, pe care l-a urmat cu vrednicie, recunoscut ca atare în ceata înţelepţilor compozitori şi dirijori din ţară şi din străinătate”, subliniază Arhiepiscopul Casian.
Cel care şi-a asumat adunarea în paginile aceleiaşi cărţi a cuvintelor de apreciere din partea ierarhilor, clericilor şi profesorilor de teologie şi de muzică adresate părintelui Nicu Moldoveanu, alături de însemnările biografice şi bibliografice ale profesorului său, a fost părintele Zaharia Matei. Acesta adresează mulţumiri tuturor celor care au contribuit într-o formă sau alta la apariţia volumului omagial, pe care îl încheie cu o mărturie de suflet în loc de concluzii. Cartea derulează cu iscusinţă firul Ariadnei începând de la istoria fostei comune Brătianu, actuala Scânteia, din drumul Bărăganului Slobozia-Brăila, loc de obârşie a profesorului. În cuvinte şi imagini sunt prezentate studiile şi familia părintelui Nicu Moldoveanu, din rândul căreia Biserica a cules rod peste rod, mărturie stând fiul Ioan, preot şi profesor universitar, actualul decan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Familia naturală, nelipsită de grele încercări, a fost înconjurată cu dragoste de o pleiadă de ucenici ai părintelui Nicu, pe care îi regăsim în listele autorilor tezelor de licenţă, disertaţie şi doctorat susţinute sub coordonarea sa din 1975 până în 2016. Cu greu va găsi cineva un nume consacrat în muzica bisericească românească a ultimei jumătăţi de veac care să nu fi fost şlefuit de părintele Nicu Moldoveanu de la catedră.
Apărută în condiţii grafice deosebite, cartea poate fi achiziţionată de pe site-ul librariacartilorbisericesti. ro sau din magazinele de colportaj ale Patriarhiei Române şi ale Arhiepiscopiei Bucureştilor.