Omagiu pentru unul dintre ctitorii primului cotidian ortodox
Regretatul Florin Zamfirescu, membru fondator al Ziarului Lumina şi primul director editorial al acestui cotidian, a fost comemorat ieri, 28 ianuarie, în redacţia Ziarului Lumina de la Bucureşti, cu prilejul împlinirii a patru ani de la trecerea sa la Domnul.
Slujba de pomenire a fost săvârşită de părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu, directorul general al Publicaţiilor „Lumina“ şi coordonatorul Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române, în prezenţa membrilor colectivului editorial şi administrativ al ziarului. Părintele director a subliniat că evocarea memoriei lui Florin Zamfirescu este un act de recunoştinţă, dar şi un prilej de aducere-aminte şi conştientizare a faptului că „activitatea într-o instituţie media presupune întotdeauna o anumită osteneală, din care putem să ne adunăm boabe de lumină pentru vremea când nu vom mai fi aici pe pământ“. „Privind către chipul din tabloul celui pomenit, Florin Zamfirescu, fiecare dintre noi înţelege că viaţa noastră pe pământ este scurtă, relativă; nimeni nu ştie ziua şi ceasul când va fi chemat la Dreptul Judecător. De aceea, Mântuitorul Iisus Hristos ne atenţionează: «Privegheaţi şi vă rugaţi, pentru că nu ştiţi nici ziua, nici ceasul când va veni Fiul Omului!». Este nu atât o înfricoşare, ci mai mult o invitaţie la trezvie sau o conştientizare a faptului că viaţa noastră pe pământ este trecătoare, dar în acelaşi timp Dumnezeu ne pregăteşte tuturor o odihnă dincolo de veacul acesta trecător. L-am pomenit astăzi pe Florin Zamfirescu deoarece întotdeauna trebuie să fim recunoscători celor care au fost înainte de noi şi prin aceasta noi adunăm de fapt dintr-odată recunoştinţă şi rugăciune pentru cel trecut la Domnul, dar în acelaşi timp ne umanizăm şi ne sfinţim viaţa noastră aici pe pământ. Scriitorul creştin Nichifor Crainic spune că întotdeauna un popor sau o comunitate care îşi aduce aminte de copii şi de cei care au trecut la Domnul are un viitor în istorie. Eu cred că pentru noi, pentru această comunitate mică de aici, de la ziar, este bine să fim sensibili la ceea ce a fost, la ceea ce este, spre a fi pregătiţi pentru ceea ce va fi“, a spus pr. Nicolae Dascălu.
Florin Zamfirescu (1962-2010) a fost una dintre personalităţile de renume ale presei româneşti. A contribuit la realizarea unor importante proiecte editoriale, precum: „Opinia studenţească“ (1984-1991), „Monitorul de Iaşi“ şi reţeaua de ziare „Monitorul“, „Obiectiv“, „Lumea Ieşeanului“. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la acea vreme Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la 7 februarie 2005 a lansat, la Iaşi, Ziarul Lumina, singurul cotidian creştin ortodox din lume, urmând ca la 16 octombrie 2005 să contribuie la apariţia altei publicaţii creştin-ortodoxe: săptămânalul „Lumina de Duminică“.