Omenirea îşi consumă tot mai repede rezervele
Până astăzi, 8 august, omenirea și-a epuizat toate resursele pe care planeta le poate regenera într-un an şi, prin urmare, va trăi „pe datorie“ până la 31 decembrie, a calculat ONG-ul Global Footprint Network, arătând că acest moment intervine în fiecare an tot mai devreme. Global Footprint ia în considerare în calculele sale amprenta carbon, resursele consumate în pescuit, creşterea animalelor, culturi, construcţii şi utilizarea apei. În 2015, „ziua depăşirii“ a fost la 13 august, iar data „avansează inexorabil din anii 1970“. În 1970, momentul a fost la 23 decembrie şi de atunci data a fost tot mai devreme: 3 noiembrie 1980, 13 octombrie 1990, 4 octombrie 2000, 3 septembrie 2005 şi 28 august 2010. „Pentru a răspunde necesităților noastre, avem nevoie astăzi de echivalentul a 1,6 planete“ pe an, arată Global Footprint şi WWF (World Wildlife Fund) într-un comunicat preluat de AFP. Potrivit raportului anual despre starea climei (State of the Climate), documentul difuzat săptămâna trecută și la care au participat 450 de oameni de ştiinţă din lumea întreagă arată că emisiile de gaze cu efect de seră au atins niveluri-record în 2015.