Omul, ca să fie om, trebuie să trăiască în cultură şi în cunoaştere de sine

Un articol de: Maria Burlă - 29 Ianuarie 2014

În acordurile fine şi delicate de pian ale doamnei Vasilica Stoiciu Frunză, o minunată pianistă a genului cameral, Eminescu a revenit cu fiinţa întreagă la Iaşi, preţ de aproape două ore, prin evocarea expresivă a cunoscutului actor Dorel Vişan, care a dorit să împărtăşească şi publicului ieşean bucuria unui recital extraordinar, dar şi actualitatea operei marelui poet, cu o alocuţiune sub genericul „Eminescu, între geniu, om şi sfânt”. 

Evenimentul a avut loc luni, 27 ianuarie 2014, în Aula „Mihai Eminescu” a Bibliotecii Centrale Universitare din Iaşi şi s-a desfăşurat în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, însoţit de pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, pr. Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi pr. Gheorghe Mihăilă, referent în cadrul Sectorului cultural şi comunicaţii media al Arhiepiscopiei Iaşilor.  

În deschidere, poetul şi editorul Daniel Corbu a prezentat invitaţii şi a subliniat că textele eminesciene sunt şi adevărate predici despre Eminescu, amintind totodată multitudinea simbolurilor (Teiul lui Eminescu, Plopii fără soţ etc.) pe care poetul le-a lăsat la Iaşi, în mai puţin de patru ani cât a stat în acest oraş. 

Aşa cum definea Constantin Noica, menirea fiinţei umane în această viaţă, dacă vieţuitoarele trăiesc unele în aer, altele în pământ, altele în apă, omul, ca să fie om, trebuie să trăiască în cultură şi în cunoaştere de sine. Iar Eminescu ne ajută spre aceasta. 

Universul scriptural eminescian este un univers - şi în formă, şi în conţinut - de o armonie extraordinară, însă, foarte greu de desluşit. Potrivit actorului Dorel Vişan, aproape toţi biografii care s-au ocupat de marele poet nu i-au înţeles partea lui de transcendenţă, de apropiere de Dumnezeu prin cunoaştere. Aceste trei ipostaze, de om, geniu şi sfânt, nu sunt identice cu vârstele biologice, ci ele sunt şi succesive şi concomitente. „Eminescu este geniu, şi când era tânăr, şi mai târziu. Este om, şi când era tânăr, şi mai târziu. Şi are sfinţenie - harul lui Dumnezeu - pe tot parcursul vieţii sale. Prin aceasta, Eminescu devine poet divin - pentru că era depozitarul întregii învăţături din vremea lui. Cred că Eminescu singur ne-a transmis un testament ontologic, prin marea lui capodoperă Luceafărul, o autocaracterizare tragică. Şi-a trăit acest fapt conştient de marile daruri pe care i le-a dat Dumnezeu”, a afirmat actorul.

Eminescu a primit un fel de funcţie cristică, într-o vreme când religia nu era acceptată 

În decursul a aproape un secol şi jumătate, Eminescu a fost receptat de generaţiile care s-au perindat în diferite forme. Până în 1900, după moartea lui, a fost socotit poetul naţional, geniu. Din 1900, mai mult de un sfert de secol, a fost considerat aproape un sfânt, ca înainte de 1940, profesorul George Călinescu să-l coboare de pe soclu pentru că a înţeles mai puţin partea aceea cosmică a lui Eminescu. Abia mai târziu Noica, Marin Sorescu, Nichita Stănescu şi Steinhardt au scris despre acest lucru. 

Potrivit invitatului, în prima parte a regimului comunist, Eminescu a fost proletarizat. În partea a doua, Ceauşescu l-a ridicat din nou pe soclu, pentru că era nevoie de un exemplu al istoriei care să susţină cultul personalităţii. Eminescu a primit un fel de funcţie cristică, într-o vreme când religia nu era acceptată. După evenimentele din â89, poetul a fost uitat, trecut în umbră, etichetat ca pesimist, defetist, şovin, antisemit, xenofob, naţionalist, iubitor de trecut. A fost acuzat că a idolatrizat femeia. I-a fost socotit ca un defect faptul că iubea poporul de jos.

„Omul poate învinge prin suferinţă”

„Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că omul, la început, a fost liber de stricăciune, dar prin călcarea poruncii dumnezeieşti şi-a ştirbit chipul - pentru că a fost făcut după chipul şi asemănarea cu Dumnezeu. Ştirbindu-şi chipul, nu mai putea spera nici la asemănare. Atunci Dumnezeu i-a mai dat o şansă: prin pocăinţă, prin chiar pătimirile pe care le-a îndurat Iisus Hristos Mântuitorul, Care a adus în lume trei lucruri fundamentale pe care Eminescu le ştia. A adus crucea - ca simbol al suferinţei, a adus iubirea şi a adus dovada că omul poate învinge prin suferinţă. Acest lucru l-a înţeles Eminescu şi l-a pus în poeziile sale”, a afirmat actorul Dorel Vişan.  Semnificaţiile le întrezărim şi în „Mortua est!”: „Când sorii se sting şi când stelele pică,/ Îmi vine a crede că toate-s nimică./ Ş-apoi... cine ştie de este mai bine/ A fi sau a nu fi... dar ştie oricine/ Că ceea ce nu e, nu simte dureri,/ Şi multe dureri-s, puţine plăceri./ A fi? Nebunie şi tristă şi goală;/ Urechea te minte şi ochiul te-nşală;/ Ce-un secol ne zice ceilalţi o deszic./ Decât un vis sarbăd, mai bine nimic.”

Potrivit actorului, Eminescu n-a fost pesimist. El a cântat timpul acesta scump care se numeşte viaţă, care ne este dat şi pe care nu ştim să-l folosim. A cântat vremelnicia. Eminescu nu a cântat niciodată supliciile şi problemele iubirii; a cântat numai iubirea. Nu a cântat niciodată calităţile şi defectele unei femei, ci numai femeia, ca în poezia „Venere şi Madonă”.

Totodată, Eminescu a scris nişte studii extraordinare de economie, fizică şi matematică, contribuţii de om universal, de om al Renaşterii şi, potrivit actorului, aici stă adevărata lui valoare, nu în poeziile romantice, de dragoste. La 18 ani publica un articol în revista „Familia” din Oradea în care vorbea de necesitatea unui teatru naţional, pornind de la credinţa că un neam care-şi uită trecutul îşi pierde identitatea. Trecutul trebuie întotdeauna adus în prezent atunci când prezentul nu mai are stabilitate. 

„Cu geniul nu se poate negocia”

Geniul lui Eminescu îşi are rădăcinile în contradicţiile dintre libertate şi necesitate şi funcţionează în zone profunde şi contradictorii: între ordine şi dezordine, între adevăr şi minciună, între bine şi rău, depăşindu-le. „Cu geniul nu se poate negocia. Societatea din vremea lui n-a putut negocia cu Eminescu. Din cauza aceasta, Eminescu nu a fost iubit de toată lumea şi nu este iubit nici astăzi. Pentru că geniile scormonesc la rădăcina instituţiilor societăţilor democratice şi societăţile democratice se apără şi-i îndepărtează, chiar dacă sunt genii. Acelaşi lucru au făcut şi cu Eminescu, şi cu Shakespeare şi cu mulţi mari iubitori ai lumii”, a afirmat invitatul.  

Ce spunea Eminescu cu 150 de ani în urmă, în „Scrisoarea a III-a”?: „Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,/ Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă. (...) Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!/ Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,/ În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,/ Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie. (..)/ Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri/ Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri...”

„Eminescu este atât de plin de simboluri, de mesaje, de metafore, încât e foarte greu să le pătrunzi. E ca şi cum ai sta de vorbă cu un om căruia nu-i cunoşti bine limba şi până te gândeşti ce a spus, mai pierzi cinci cuvinte. Aşa este şi cu Eminescu. De aceea, un recital de Eminescu este greu de dus, şi de cel care-l face, şi de cei care-l ascultă”, a concluzionat actorul Dorel Vişan.

Spectacolul, prezentat de actorul român până acum şi în alte oraşe din ţară, a fost premiat de către Patriarhia Română cu Ordinul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” şi a fost organizat de Asociaţia culturală „Feed Back”, Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a municipiului Iaşi, în parteneriat cu Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” şi Colegiul Medicilor Iaşi.

 

Actualitate socială