„Omul Îl recunoaşte pe Domnul Hristos în momentul împărtăşirii cu Sfintele Taine“
Pietrenii au participat în număr mare în a treia zi de Paşti la slujba Sfintei Liturghii, oficiată de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la Biserica "Adormirea Maicii Domnului" - Precista I din Piatra Neamţ. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a binecuvântat totodată lucrările din filia Lunca Moldovei a parohiei Zvoroneşti, Protopopiatul Târgu Neamţ.
De dimineaţă, Înalt Preasfinţitul Teofan a fost întâmpinat în faţa sfântului lăcaş de soborul de preoţi, de enoriaşi şi de numeroşi pietreni, care purtau lumânări aprinse. Înainte de începerea slujbei, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei i-a salutat pe cei prezenţi cu tradiţionalul "Hristos a înviat!", amintind că prin Sfânta Liturghie din ziua de marţi se continuă "sărbătoarea mare a Sfintelor Paşti". Din soborul de preoţi şi diaconi a făcut parte şi pr. Marian Timofte, consilier al sectorului administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei Iaşilor. La slujbă au asistat autorităţi locale şi judeţene. După citirea Sfintei Evanghelii, Înalt Preasfinţitul Teofan a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre călătoria pe care ucenicii Mântuitorului, Luca şi Cleopa, au făcut-o spre Emaus. În continuare, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a remarcat că Domnul Hristos ne însoţeşte în călătoria noastră prin această viaţă în orice loc şi în orice clipă. "Cei mai mulţi dintre noi nu avem capacitatea să înţelegem că în toate căile vieţii noastre Mântuitorul este cu noi. De multe ori, în viaţă avem sentimentul că suntem singuri. Când trecem prin clipe de încercare, strigăm la Dumnezeu ca şi cum ar fi undeva departe. În timp ce ne îndoim că ne aude, El este lângă noi. Poate chiar atunci, în momente de cumpănă, ne ia pe umerii Săi", a spus Arhipăstorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care a continuat să amintească de faptul că prin Taina Sfintei Împărtăşanii oamenii Îl pot recunoaşte pe Dumnezeu. Schimbarea vieţii creştinului care L-a cunoscut pe Dumnezeu "Sfânta biserică este cel mai desăvârşit loc în care omul recunoaşte că Dumnezeu este cu el. Adevăratul moment în care omul Îl recunoaşte pe Domnul Hristos este cel al împărtăşirii cu Sfintele Taine. De îndată ce Luca şi Cleopa au descoperit că Domnul este viu, că a călătorit şi a luat cina cu ei, au lăsat totul şi s-au întors la Ierusalim. Aici au povestit şi altora minunea pe care au trăit-o alături de acel Străin. Odată ce L-am descoperit pe Domnul Hristos, odată ce ne-am hrănit cu El, viaţa noastră ar trebui să nu mai fie la fel. Nu putem să-L cunoaştem pe Hristos şi gura noastră să tacă sau viaţa noastră să rămână la fel", a subliniat IPS Teofan. La final, părintele Dumitru Ailincăi, protoiereul Protopopiatului Piatra Neamţ, şi-a exprimat, în numele credincioşilor, bucuria pentru că Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a slujit din nou într-o biserică din oraşul Piatra Neamţ, reînnoind mesajul pascal pe care l-a adresat în Pastorala de Paşti. "Vă mulţumim pentru purtarea de grijă deosebită şi pentru că mereu căutaţi să vă întâlniţi cu preoţii şi credincioşii din acest oraş", a spus pr. protopop Dumitru Ailincăi. Părintele paroh Mihai Rusu a apreciat faptul că IPS Teofan a binecuvântat, prin săvârşirea Sfintei Liturghii, lucrarea pastoral-misionară a parohiei Precista I. Vizită pastorală în Lunca Moldovei Înalt Preasfinţitul Teofan a fost prezent marţi seara, în a treia zi de Paşti, în filia Lunca Moldovei a parohiei Zvoroneşti, Protopopiatul Târgu Neamţ. Cu acest prilej, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a sfinţit casa parohială şi clopotniţa bisericii, care s-au aflat într-o stare avansată de degradare. Temelia casei parohiale a fost turnată în toamna anului 2009, concomitent derulându-se lucrările la clopotniţă. Tot cu acest prilej, IPS Teofan a oficiat în Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" Taina Sfântului Botez pentru Maria, al doilea copil al părintelui paroh Andrei George Stan şi al preotesei Diana. La acest eveniment au participat enoriaşi din satul Lunca Moldovei, dar şi din alte localităţi învecinate. După cum ne-a relatat pr. Ioan Dogariu, protopop al Protopopiatului Târgu Neamţ, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a oferit părintelui Andrei George Stan rangul de sachelar. "Înalt Preasfinţitul Teofan a vorbit celor prezenţi despre importanţa familiei şi rolul părinţilor, îndemnând pe tinerii care au participat la această slujbă să-şi crească pruncii în duhul şi învăţătura Bisericii. În acelaşi timp, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei l-a felicitat pe părintele paroh şi l-a îndemnat să fie model pentru puţinii tineri care mai sunt în parohia şi filia pe care o păstoreşte", ne-a relatat pr. protopop Ioan Dogariu. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a oferit Bisericii "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din filia Lunca Moldovei sfântul antimis. "Prezenţa Înalt Preasfinţitului Teofan în parohia noastră a fost o mare binecuvântare. Am avut bucuria ca Înalt Preasfinţia Sa să ne boteze cel de-al doilea copil. În satul nostru sunt bătrâni care ne-au mărturisit că nu-şi amintesc ca un mitropolit să fi slujit în această parohie", a spus pr. paroh Andrei George Stan.