ONG-urile au scăpat de depunerea unor declarații
Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat, acum două zile, un proiect de lege referitor la asociaţii şi fundaţii, care vizează mai multe simplificări ale procedurilor de înființare și de funcționare a acestora.
Astfel, iniţiativa legislativă vizează, între altele, eliminarea obligația depunerii anuale a declarației privind beneficiarii reali, dar se menține obligația comunicării către Ministerul Justiției ori de câte ori intervine o modificare privind datele de identificare ale acestora.
Potrivit proiectului, în vederea dobândirii personalității juridice, atât în cazul asociațiilor, cât și al fundațiilor, fondatorii vor încheia doar un statut, prin act sub semnătură privată, eliminându-se cerința actuală de a avea și un act constitutiv, și un statut.
Proiectul mai prevede că Adunarea Generală, respectiv Consiliul Director își vor putea desfășura ședințele și on-line, iar hotărârile acestora vor putea fi semnate inclusiv cu semnătură electronică extinsă.
Altă modificare se referă la patrimoniul minim necesar pentru înființarea unei fundații, care va fi de cel puțin 10 salarii de bază minim brute pe ţară garantate în plată, în acest moment, cerința fiind de minimum 100 astfel de salarii.
„Prin acest proiect eliminăm foarte multe cazuri în care se cere acea faimoasă declaraţie de beneficiar real, un chin birocratic pentru foarte multe persoane. (…) Treaba ONG-urilor este să se ocupe de domeniul lor de activitate, nu de hârtii inutile pentru stat, şi nici să nu fie amendate dacă nu au completat un formular”, a transmis, potrivit Agerpres, deputatul Claudiu Năsui, după adoptarea proiectului.
(Cristina Zamfirescu)