ONU atrage atenţia asupra îmbătrânirii populaţiei
Lumea trebuie să ia măsuri urgente pentru a face faţă impactului unei populaţii aflate într-un proces de îmbătrânire rapidă, susţine un nou raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Raportul estimează că numărul persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani va creşte cu 200 de milioane în ur-mătorii 10 ani, depăşind cifra de un miliard şi provocând presiuni semnificative pentru sistemele de asistenţă socială, de pensii şi de sănătate. Raportul de 192 de pagini a fost lansat la Tokyo, Japonia, singura ţară din lume cu o populaţie vârstnică de peste 30 de procente. Până în 2050, studiul prevede însă că peste 64 de ţări vor atinge acest procent, printre care şi Marea Britanie.