ONU face apel la pace în Siria
Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Ban Ki-moon, i-a cerut ieri preşedintelui sirian, Bashar Al-Assad, să înceteze represiunea împotriva poporului său, subliniind că orice lider care foloseşte forţa riscă să piară. Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, aflat într-o vizită de trei zile în Liban, a estimat că situaţia de criză din Siria, unde represiunea opozanţilor la adresa regimului preşedintelui Bashar Al-Assad s-a soldat cu peste 5 mii de persoane decedate, potrivit estimărilor ONU, "ia o turnură periculoasă".