ONU: următoarea pandemie de gripă ar putea fi devastatoare

Data: 31 Octombrie 2007

Omenirea mai are nevoie de 2-3 ani de pregătiri pentru a putea face faţă unei pandemii de gripă, a declarat recent David Nabarro, coordonatorul Organizaţiei Naţiunilor Unite pe probleme de gripă. Nabarro a menţionat că guvernele trebuie să fie pregătite pentru efectele devastatoare asupra economiilor lor, pe care le poate avea infectarea a milioane de persoane. Multe ţări au deja pregătite planuri de pandemie, dar numai câteva sunt realmente pregătite pentru a face faţă absenteismului în masă care le poate decima economia.

Reprezentantul ONU a declarat că izbucnirea unei pandemii de gripă necesită un răspuns imediat, într-un interval de doar câteva zile, pentru a putea izola focarul infecţiei şi pentru a limita consecinţele. Aceste planuri de reacţie rapidă includ şi realizarea de stocuri de medicamente antivirale, cu administrare orală. „Aceste medicamente - oseltamivir şi zanamivir - pot acoperi între 8 şi 20% dintr-o populaţie, în special pe cea cu risc, respectiv cadrele medicale, cei care lucrează în reţeaua de apă şi energie“, a declarat prof. dr. Adrian Streinu Cercel, de la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş“. El a menţionat că au trecut deja 40 de ani de la ultima pandemie de gripă şi ne putem aştepta la o schimbare a structurii virusului, fie naturală, fie la o hibridizare a virusului gripal uman cu cel aviar sau invers. Prof. dr. Adrian Streinu Cercel a subliniat că România are un plan naţional antipandemic, în cadrul căruia există un proiect cu Banca Mondială pentru constituirea de compartimente de Terapie Intensivă, în cadrul spitalelor de boli infecţioase. El a anunţat că se vor constitui nouă regiuni care să preia, cel puţin în prima fază, persoanele care vor fi afectate de virusul pandemic.