Opera Sfântului Amfilohie de Iconium, pentru prima dată în limba română

Un articol de: Ziarul Lumina - 05 Martie 2016

La Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a apărut cartea „Scrieri", de Sfântul Amfilohie de Iconium, traducere de Oana Coman.

Colecţia „Patristica", Seria „Traduceri", s-a îmbogăţit cu un volum inedit, şi anume „Scrieri" de Sfântul Amfilohie de Iconium.
Pentru prima dată în limba română, opera integrală a Sfântului Amfilohie de Iconium vede lumina tiparului într-o inspirată traducere din greaca veche, care a fost realizată de Oana Coman. Apărător neînfricat al Ortodoxiei, alături de Părinţii Capadocieni, Amfilohie de Iconium ne dezvăluie tainele hristologiei şi măiestria artei oratorice.

Despre Sf. Amfilohie de Iconium se ştiu foarte puţine lucruri, iar ceea ce este cunoscut ne este oferit de câteva scrieri ce s-au păstrat de la el, de scrisorile unor apropiaţi ai săi sau de unele referinţe din istoria bisericească. Însă, cele mai multe informaţii referitoare la viaţa şi activitatea acestui Sfânt ne sunt furnizate de scrisorile Sfântului Vasile cel Mare şi ale Sfântului Grigorie de Nazianz. Din anumite scrisori ale Sfântului Grigorie de Nazianz reiese clar că meseria pe care o practica Sfântul Amfilohie de Iconium, înainte de a deveni episcop, era aceea de avocat. Însă, cariera de avocat a fost de scurtă durată pentru că, nu după mult timp, a renunţat la viaţa publică şi s-a hotărât să devină ermit. Sfântul Amfilohie rămâne în istoria creştinismului un mare apărător al dreptei credinţe, un luptător înflăcărat împotriva arienilor, a pnevmatomahilor şi a sectelor ascetice.

Volumul „Scrieri" cuprinde 21 de omilii şi alte şapte scrieri importante ce alcătuiesc micul tezaur ce s-a păstrat de-a lungul veacurilor. Scopul general al acestor omilii este de a demonstra, pe baza textelor Sfintei Scripturi, dumnezeirea şi omenitatea Fiului lui Dumnezeu. La nivelul expresiei, al stilului, al argumentaţiei, autorul dovedeşte o măiestrie de neîntrecut, iar dincolo de valoarea literară, textele din această carte au o importanţă teologică majoră. Omiliile Sfântului Amfilohie reprezintă o mărturisire de credinţă autentică, plină de patos polemic, o expunere clară şi limpede a învăţăturilor de credinţă. Modul în care a reuşit să îmbine cultura profană cu ştiinţa Scripturilor l-a făcut renumit în vremea sa, Fericitul Ieronim socotindu-l a fi unul dintre capadocieni, aşezându-l alături de Sfântul Vasil şi Sfântul Grigorie de Nazianz.