Operație în premieră la Timișoara

Un articol de: Mariana Bahcevan - 18 Noiembrie 2016

O operaţie de prolaps uterin la o femeie însărcinată a fost realizată, în premieră, de medicii din Timişoara, intervenţia constând în suspendarea uterului într-o plasă din material sintetic. Medicii au declarat că sunt foarte mulţumiţi că au putut oferi şansa unei mame să îşi ducă sarcina până la capăt. În timpul sarcinii, medicii au descoperit că femeia avea uterul mai jos decât era normal, acest lucru fiind un pericol pentru făt, condiţii în care au decis să intervină chirurgical, când copilul avea doar treisprezece săptămâni.

Şeful Secţiei de obstetrică-ginecologie II a Maternităţii „Odobescu”, Dorin Grigoraş, a spus că o asemenea operaţie este o premieră pentru ţara noastră şi că intervenţia chirurgicală a fost un succes. „Totul s-a finalizat cu o naştere, nici mama, nici copilul nu au avut complicaţii. Ne întâlnim foarte rar cu situaţii în care apare o sarcină pe un prolaps genital preexistent, în general aceste prolapsuri se rezolvă în afara sarcinii. Situaţia a fost particulară, nu am ştiut cum să procedăm, pentru că literatura de specialitate consemnează un singur caz, în anul 1990. Ne-am pus problema ce să facem pentru această pacientă, ne-am gândit că ar trebui, mai ales că mama şi-a dorit foarte mult să păstreze sarcina, să oferim o tehnică minim invazivă prin care uterul a fost ancorat la un element anatomic de susţinere. Am efectuat această intervenţie în luna mai, evoluţia chirurgicală a fost fără complicaţii. Pe 1 noiembrie, pacienta a născut prin cezariană, ope­raţie care era obligatorie în această situaţie de suspensie a uterului, o fetiţă de trei kilogra­me”, a continuat medicul Gri-­go­raş.

Mama copilului, în vârstă de 27 de ani, a declarat că la început a fost panicată, dar a avut încredere în medici. „După ce am discutat cu medicii, mi-au dat încredere şi am acceptat ce mi-au propus. Am considerat că Dumnezeu mi-a dat şansa să rămân însăr­cinată din nou, a fost un semn să duc la capăt această sarcină”, a spus femeia operată de medicii timișoreni.