Operațiile care nu sunt urgente, suspendate

Data: 06 Octombrie 2021

Şeful DSU, Raed Arafat, a anunţat că, din cauza infecţiilor cu SARS-CoV-2 și a presiunii existente în sistemul de sănătate, va fi emis un ordin conform căruia, pentru 30 de zile, vor fi suspendate internările, intervenţiile chirurgicale, tratamentele şi investigaţiile medicale care nu sunt urgente şi care pot fi reprogramate. Aceste prevederi nu se aplică în cazul urgenţelor, al femeilor însărcinate, al pacienţilor cu afecţiuni oncologice cronice sau care necesită proceduri de dializă, care trebuie să se prezinte periodic pentru monitorizare, investigaţii sau tratament.

(C.Z.)