Operatorii de telefonie mobilă care îşi taxează nejustificat clienţii pot fi amendaţi
▲ Comisia Europeană a avertizat că ar putea lua măsuri împotriva operatorilor de telefonie mobilă din Europa, care îi taxează pe utilizatori mai mult decât vorbesc, atunci când aceştia efectuează apeluri în străinătate, transmite AP ▲ Astfel, operatorii ar putea fi obligaţi să perceapă taxe pe secundă, şi nu pe minut, în cazul convorbirilor internaţionale ▲
Uniunea Europeană îi avertizează din nou pe operatorii de telefonie mobilă, la finele lunii septembrie urmând să fie puse pe masa legislativului European noi legi de reglementare în domeniul telecomunicaţiilor. Martin Selmayr, purtător de cuvânt al Uniunii Europene, a afirmat că utilizatorii de telefoane mobile sunt taxaţi „cu o marjă semnificativă“ mai mult pentru apelurile în străinătate, deoarece unii operatori taxează convorbirile la minut, şi nu la secundă. Oficialul UE a declarat că Viviane Reding, comisarul european pentru Telecomunicaţii, „ar putea ataca această problemă“ în cadrul proiectelor de lege ce vor fi prezentate la sfârşitul lunii septembrie. Operatorii de telefonie mobilă au suferit anul trecut o lovitură majoră în momentul în care UE a plafonat tarifele pentru apelurile în roaming, ceea ce a făcut ca valoarea facturilor să scadă cu 60%. Potrivit autorităţilor europene de reglementare, operatorii din majoritatea statelor membre (75%) îşi ţin tarifele exact sau doar foarte puţin sub pragul maxim permis de UE. Preţul pentru trimiterea sau primirea de mesaje scrise în străinătate nu prea au fost modificate, chiar dacă costurile ridicate ale utilizării telefonului mobil în afara ţării de reşedinţă a utilizatorului au scăzut, pe ansamblu. Încurajată de succesul reducerii costurilor apelurilor în roaming, Comisia Europeană ameninţă acum să impună un plafon şi pentru tarifele SMS-urilor, ceea ce ar putea duce la o diminuare a preţurilor SMS-urilor trimise în roaming cu până la 70%. De asemenea, executivul comunitar ar putea lua măsuri şi împotriva tarifelor „puternic exagerate“ pentru conectarea la internet, dacă providerii de internet nu le vor reduce de bună voie, în lunile următoare. Rezidenţii UE care călătoresc în afara ţării lor trimit anual aproximativ 2,5 miliarde de SMS-uri, care îi costă de 10 ori mai mult decât mesajele trimise în ţară.