Opt noi doctori în Teologie, la Cluj-Napoca

Un articol de: Darius Echim - 04 Octombrie 2018

La Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” a avut loc susținerea publică a opt teze de doctorat, în prezența Înaltpreasfințitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Cele opt teze de doctorat prezentate în plen, în fața comisiei de specialitate, au făcut parte din diferite domenii teologice, precum cele istorice si biblice. Susținătorii tezelor au fost: Alin-Georgian-Constantin Miheștian (disciplina Istoria Bisericii Ortodoxe Române), Paul-Ersilian Roșca (disciplina Istoria Bisericii Ortodoxe Române), Mircea-Bogdan Oprea (disciplina Istoria Bisericească Universală), Ovidiu-Ioan Bocșan (disciplina Istoria Bisericii Ortodoxe Române), Onița Burdeț (disciplina Vechiul Testament), Anca Șandru (disciplina Istoria Bisericească Universală), Adrian-Vasile Bibarț (disciplina Vechiul Testament), Ovidiu Dorian Brașai (disciplina Vechiul Testament). Pe lângă comisia de evaluare prezentă, la eveniment au participat membrii familiilor, prieteni, precum și alți invitați. La final a avut loc jurământul de credinţă şi de fidelitate faţă de Biserica strămoşească, al noilor doctori în Teologie.