Orădeni invitaţi la Chişinău, de Ziua Națională a Limbii Române
În perioada 30 august - 2 septembrie, membre ale Asociației Femeilor Ortodoxe Române din Episcopia Oradiei (AFOREO) conduse de președinta Viorica Cherteș, au organizat o vizită în Republica Moldova, la invitația acad. Nicoale Dabija, la manifestările prilejuite de sărbătoarea „Limba noastră cea română”, cu ocazia Zilei Naționale a Limbii Române, 31 august.
În luna mai a acestui an, o delegație condusă de academicianul Nicolae Dabija de la Chișinău, membru de onoare al Academiei Române și membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, a vizitat Oradea şi a fost primită și de către Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei. După această vizită, între 30 august - 2 septembrie, doamnele ortodoxe din Bihor, conduse președinta Viorica Cherteș, au organizat o vizită în Republica Moldova, la invitația acad. Nicoale Dabija, la manifestările prilejuite de sărbătoarea „Limba noastră cea română”, cu ocazia Zilei Naționale a Limbii Române, 31 august, conform lui Alexandru Carțiș, masterand la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din cadrul Universității din Oradea.
Delegația a fost formată din Viorica Cherteș, președinta AFOREO, prof. Teodor David, vicepreședintele Uniunii „Vatra Românească”, filiala Bihor, prof. Doina Bunea, precum și tinerii interpreți de muzică populară Andrada Abrudan, elevă în clasa a XII-a la Liceul de Arte din Oradea (prof. coordonator Adriana Hexan), Bianca Popa, elevă în clasa a X-a la Liceul de Arte din Oradea (prof. coordonator Aurica Bonțiu), Teodora Șandru, studentă în anul al III-lea la Departamentul de Jurnalism al FSPAC din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, și Alexandru Carțiș, masterand la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din cadrul Universității din Oradea. Deplasarea bihorenilor a fost posibilă cu sprijinul prof. dr. Sorin Curilă, președintele Senatului Universității din Oradea. Aceștia au răspuns invitației primite din partea Academiei de Științe a Moldovei, a acad. Nicolae Dabija și a președintelui Academiei, acad. Gheorghe Duca.
„Manifestările la care membrii delegației bihorene au luat parte au început cu o şedința festivă dedicată sărbătorii naționale «Ziua Limbii Române», la Academia de Științe a Moldovei din Chișinău, în data de 31 august, în cadrul căreia scriitorul Andrei Strâmbeanu a susținut o prelegere publică cu titlul «Limba română și scriitorii», în care a punctat numeroase valori și semnificații ale limbii noastre, așa cum au fost ele evidențiate de-a lungul timpului de diverși scriitori și oameni de cultură. Ulterior, au fost înmânate însemnele de Membru de Onoare al Academiei de Științe a Moldovei pentru domnul dr. hab. Sviatoslav Soroco, membru corespondent al Academiei de Științe din Rusia, domnul dr. Grigorie Tinică, domnul dr. Alexandru Mustea și scriitorul Ion Diaconescu. De asemenea, s-au înmânat însemnele de Membru Titular unui număr de patru persoane, iar cele de Membru Corespondent unui număr de șapte persoane”, a spus Alexandru Carțiș, membru al delegaţiei bihorene.
Prof. Teodor David a ținut un discurs, iar cei patru tineri interpreți bihoreni au susţinut un recital de cântece patriotice în aula Academiei.
Serbare în localitatea Costeşti, raionul Ialoveni
La invitația Nataliei Petrea, primar la Costești, raionul Ialoveni, membrii delegației au luat parte la alte manifestări prilejuite de sărbătoarea națională a Limbii Române, de data aceasta în Costești, unde a avut loc un program festiv cu cântece şi jocuri tradiționale, în cadrul căruia cei patru tineri bihoreni au susţinut un recital de muzică populară și patriotică.
„A doua zi, în data de 1 septembrie, la invitația domnului prof. dr. Boris Volosatîi, directorul Liceului Teoretic «Gheorghe Asachi» din Chișinău, prestigioasă instituție de învățământ din Republica Moldova, membrii delegației din Oradea, alături de domnul acad. Nicolae Dabija și de alți invitați de seamă din Basarabia, dar și din România, au luat parte la Festivitatea de deschidere a noului an școlar, unde, printre discursuri și momente artistice, încărcate de trăire autentic românească, tinerii interpreți bihoreni au cântat, împreună cu toți cei prezenți, invitați, profesori și elevi, o serie de cântece patriotice, moment care a însuflețit puternic inimile tuturor celor prezenți la manifestare”, a mai spus Alexandru Carțiș, din cadrul delegaţiei bihorene în Republica Moldova.