Orașul Mizil și-a sărbătorit ocrotitoarea

Data: 09 Decembrie 2017

Localitatea prahoveană Mizil și-a sărbătorit miercuri, 7 decembrie, ocrotitoarea, pe Sfânta Mu­ce­niță Filofteia. Pentru a marca acest moment a fost organizată o procesiune cu raclele în care se află moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe ce se află la Parohia Cioceni, moaștele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica de la Pa­rohia „Sfinții Ioachim și Ana” și un veșmânt ce a acoperit moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia de la Parohia „Sfântul Ioan”-Mizil.

La procesiune au participat preoții din localitate și din împrejurimi, credincioși și tineri din toate parohiile mizilene.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită la Parohia „Sfânta Filofteia”, cartierul Dalas, de un numeros sobor de preoți, sub protia părintelui protoiereu Ionuț Negoiță, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la acest eveniment.

După cuvântul de învățătură, părintele protoiereu a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh pentru purtarea de grijă față de credincioșii și tinerii mizileni și, de asemenea, a mulțumit tuturor care se implică activ în desfă­șurarea diferitelor proiecte în ­folosul credincioșilor. La final a fost sfințită și o nouă troiță ­închinată Sfintei Mucenițe ­Filofteia.