Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” pentru scriitorul basarabean Ion Moraru
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” pentru mireni scriitorului Ion Moraru din Mîndîc, Basarabia, la împlinirea vârstei de 90 de ani. Distincţia şi diploma au fost înmânate de către arhimandritul Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna, pe 8 martie, la Mîndîc.
Ion Moraru s-a născut pe 9 martie 1929, şi în 1950, la 21 de ani, a fost arestat de NKVD şi a fost închis în puşcării din Chişinău, Odessa, Moscova, Ruzaevka (pe Volga) şi în lagărele Dubovka, Maikaduk, Ekibastus, Spassk, Aktas. A fost eliberat în 1956. După căderea comunismului a scris trilogia autobiografică „Pustiirea. Treptele infernului. Fata cu miros de busuioc”, un adevărat imn închinat jertfei românilor din Basarabia pentru a-şi apăra identitatea, demnitatea şi credinţa după ocupaţia sovietică. Cartea a fost publicată în mai multe ediţii în Basarabia, iar în România a fost publicată pentru prima dată de Mănăstirea Putna în anul 2018 şi reeditată în 2019.
Având în vedere viaţa şi activitatea scriitorului Ion Moraru, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a oferit acestuia Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” pentru mireni, la împlinirea vârstei de 90 de ani. Distincţia şi diploma au fost înmânate de arhimandritul Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna, pe 8 martie, la Mîndîc, raionul Drochia din Republica Moldova. Cu acelaşi prilej, a fost înmânată domnului Ion Moraru o scrisoare de felicitare din partea preşedintelui Academiei Române, academicianul Ioan-Aurel Pop. Totodată, părintele stareţ al Mănăstirii Putna i-a oferit o diplomă pentru contribuţia la activităţile Mănăstirii Putna din Anul Centenar 2018. Asociaţia Culturală „Conta” i-a acordat diploma „Vrednicie şi Credinţă” pentru opera literară memorialistică de excepţie, pentru demnitate şi curaj civic, prin preşedintele asociaţiei, scriitorul Adrian Alui Gheorghe. Domnul Andrei Batereanu, preşedintele Asociaţiei Obşteşti „Ştefan cel Mare şi Sfânt” din Basarabia, şi domnul Dumitru Coroi, vicepreşedintele asociaţiei, i-au oferit insigna de aur „Ştefan cel Mare şi Sfânt”.
(Părintele Ambrozie, Mănăstirea Putna)