Ore de liniște la Târgul de Crăciun 

Data: 13 Decembrie 2023

Programul Târgului de Crăciun din Piaţa Constituţiei din București va fi adaptat joi, între orele 13:00 și 17:00, pentru copiii cu dizabilităţi senzoriale. În acest interval orar, zgomotul va fi redus, iar iluminatul festiv va fi minim, pentru siguranţa copiilor „care nu pot rezista în medii aglomerate, cu mult zgomot, muzică şi jocuri de lumini”, a transmis primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan. Echipe ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială se vor afla la târg pentru a-i ajuta pe copii şi părinţi. (C. Z.)