Organizaţiile ecumenice luptă pentru eradicarea malariei
Organizaţiile ecumenice întreprind eforturi pentru a oferi familiilor afectate de malarie din Africa de Est plase împotriva ţânţarilor impregnate cu insecticid, ca modalitate de luptă împotriva răspândirii bolii. Malaria este una dintre bolile africane cele mai răspândite şi este una dintre cauzele mortale principale în rândul refugiaţilor. Paul Spiegel, directorul Departamentului de Sănătate Publică la Organizaţia pentru Refugiaţi a Naţiunilor Unite, a declarat că se va încerca trimiterea a peste 150.000 de asemenea plase tratate cu insecticid în vederea protejării refugiaţilor din Africa de Est. Spiegel a declarat: "În plus faţă de hrană şi apă, avem nevoie de ţanţariere pentru a păstra familiile departe de pericolul malariei". Având în vedere că, în momentul de faţă, un copil moare din cauza malariei la fiecare 45 de secunde (!), problema prezintă o importanţă majoră. O campanie creştină din anul 2010, care s-a ocupat în special de trimiterea unor ţanţariere (plase de ţânţari) în Republica Democrată Congo, a reuşit să reducă astfel cazurile de malarie din această ţară, de la 217.000 la 135.000. În anul 2005, s-a înfiinţat organizaţia NetsforLife, care s-a preocupat de eradicarea malariei. Pe site-ul acesteia se specifică: "Bisericile sunt adesea singurele instituţii funcţionale pentru aceste comunităţi aflate în suferinţă. Prezenţa şi puterea lor unesc oamenii, determinându-i să lupte pentru întreaga comunitate".