Osemintele Mitropolitului Iosif Naniescu au fost scoase din mormânt

Data: 22 Septembrie 2015

Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de părinţii Catedralei Mitropolitane din Iaşi şi de muncitori ai echipei „Meşterul Manole“ de la Centrul eparhial Iaşi, a deschis mormântul Mitropolitului Iosif Naniescu. Momentul emoţionant a avut loc pe 16 septembrie 2015, la ora 20:30, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de părinţii Catedralei Mitropolitane din Iaşi şi de muncitori ai echipei „Meşterul Manole“ de la Centrul eparhial Iaşi, a deschis mormântul Mitropolitului Iosif Naniescu. Momentul emoţionant a avut loc pe 16 septembrie 2015, la ora 20:30, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. În acest context, s-a ridicat piatra de marmură deja crăpată în câteva locuri, a fost îndepărtat pământul de pe mormânt şi s-au scos cu grijă din criptă osemintele, dar şi bucăţi din veşmântul arhieresc în care a fost înmormântat ctitorul, crucea şi engolpionul din lemn sculptat, parte din baston, bucăţi din scândurile sicriului care nu au putrezit în cei 113 ani de la înmormântare şi pământul existent din criptă.

În Catedrală, osemintele au fost spălate cu agheasmă, vin şi untdelemn, apoi au fost puse într-un sac special, sigilate şi aşezate într-o răcliţă de lemn sculptat, care este prevăzută cu sticlă şi lacăt. Apoi, au fost depuse în capela Reşedinţei mitropolitane, până ce Bunul Dumnezeu va rândui să fie puse la închinare, ca sfinte moaşte.

Urmează ca părţile din veşmântul arhieresc găsite intacte, engolpionul, crucea, scaunul şi bastonul să fie restaurate şi depuse în mormânt, după reabilitarea lui, în aşa fel încât să fie la vedere şi cinstite cum se cuvine.

La Catedrala Mitropolitană din Iaşi, în ultimii ani s-au intensificat lucrările de restaurare. În plus, aici se lucrează pentru construirea unui muzeu al Catedralei la subsol şi a unui baptisteriu, dar şi pentru reamenajarea curţii Centrului eparhial, printr-un program european. Toate aceste proiecte, executate de Firmele Iasicon şi Construcţii UNU, au generat şi alte lucrări care se impuneau. Astfel, mormântul de lângă zidul bisericii celei mari, aflat în partea de miazăzi (conform Testamentului Mitropolitului Iosif Naniescu, 1900 noiembrie 8), rămăsese mai jos decât aleea nou construită şi pavată - şi a trebuit să fie reabilitat, pentru că se degrada.

Încă din toamna anului 1992, Preafericitul Părinte Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, cu gândul la o viitoare propunere de canonizare, l-a delegat pe Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, ca dimpreună cu părinţii Catedralei Mitropolitane din Iaşi să facă primele cercetări în mormântul ctitorului Catedralei, Mitropolitul Iosif Naniescu. S-au găsit întregi osemintele mitropolitului, care fusese înmormântat în scaun şi protejat de un sicriu din scândură. După săvârşirea unui parastas, osemintele rămăseseră în mormânt, până la acest moment. (Arhim. Dosoftei Şcheul, Mare Eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iaşi)