Ostenitor de la Agenția de știri BASILICA a primit hirotonia întru diacon

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 16 Aprilie 2019

În Duminica a 5-a din Postul Mare, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Precupeţii Noi, Protopopiatul Sector 1 Capitală, în prezenţa a numeroşi credincioşi. În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Iulian Dumitraşcu, editor în cadrul Agenţiei de ştiri BASILICA a Patriarhiei Române, care va sluji la această parohie bucureşteană. În cuvântul de învăţătură, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieşteanul i-a îndemnat pe cei prezenţi să urmeze exemplul Sfintei Maria Egipteanca, dar şi pe cel al femeii care a uns cu mir picioarele Domnului, eveniment relatat în cea de-a doua pericopă evanghelică citită în cadrul Sfintei Liturghii. „Această Evanghelie, precum şi pomenirea Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca ne arată că, indiferent de starea noastră duhovnicească, indiferent de cât de păcătoşi am fi, Hristos ne aşteaptă să ne îndreptăm, să ne spălăm păcatele ca femeia din pericopa evanghelică de astăzi, udându-I spiritual picioarele cu lacrimile pocăinţei, sărutându-I picioarele, adică cinstindu-I icoana şi ungându-I picioarele cu mir, adică săvârşind faptele cele bune”, a reliefat Preasfinţia Sa. Despre noul diacon Iulian Dumitrașcu, ierarhul a spus că reprezintă „o speranță a unei lucrări sporite într-o parohie care deja se distinge printr-o multitudine de lucrări duhovnicești și sociale”.