Ostenitori din administraţia bisericească la Mănăstirea „Sfânta Maria”‑Urlați

Un articol de: Diac. Eduard Murariu - 22 Septembrie 2026

Permanența Consiliului Național Bisericesc și cea a Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor au vizitat astăzi, 22 septembrie, Mănăstirea „Sfânta Maria”‑Urlați din județul Prahova și Cooperativa Agricolă „Via Domnului”.

Vizita a început în biserica veche de lemn din cadrul așezământului monahal, ocrotită de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. În acest loc, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a evocat lunga istorie de 300 de ani a acestui lăcaș de cult, precum și recenta restaurare și resfințire a ei de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. „Această mănăstire, Mănăstirea «Sfânta Maria»‑Urlați, primește în vremea culegerii roadelor din vie pe membrii celor două permanențe: cea a Administrației Patriarhale și cea a Arhiepiscopiei Bucureștilor. Biserica aceasta, care are 300 de ani de istorie, a cunoscut foarte multe încercări. În prima jumătate a veacului în care a fost construită de țăranii din ținuturile Reghinului, din Mureș, a cunoscut lupta pentru Ortodoxie și dorința celor mai mulți locuitori ai anumitor vechi așezări românești de a‑și păstra credința. A fost observată de regina Maria într‑o călătorie pe care a făcut‑o în prima jumătate a veacului al XX‑lea în ținutul respectiv. Biserica, după trecerea a 200 de ani de când fusese înălțată, avea nevoie de reparații. Atunci s‑a gândit să o aducă pe proprietatea castelului de la Bran. La Bran, până când a fost sfințită de către Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului, bisericuța, care fusese restaurată și împodobită după cuviință, a primit vizita unuia dintre cei mai cunoscuți misionari ai vremii respective, care era viețuitor la Mănăstirea Sâmbăta și apoi la Prislop, ieromonahul Arsenie Boca. După ce a fost sfințită de către Mitropolitul Nicolae Bălan, biserica a slujit drept capelă pentru palatul de la Bran până la instaurarea regimului comunist. După instaurarea regimului comunist, a fost părăsită. Așa a găsit‑o, în drumul său către Schitul Dragoslavele, Episcopul‑vicar patriarhal Teoctist Botoșăneanul, și tot el a propus Patriarhului Justinian să o salveze. Ea a fost adusă aici în anul 1956, la puțin timp după ce Biserica organizase o vie pentru pregătirea vinului de cult. Trei ani mai târziu, a fost sfințită de către Episcopul‑vicar patriarhal Teoctist Botoșăneanul. Atunci când Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a hotărât restaurarea ei și pregătirea pentru sfințire, când am umblat la Sfânta Masă, împreună cu părintele arhimandrit Petru, am descoperit actul, foarte bine păstrat, deși trecuseră de la sfințire aproape 70 de ani. El purta semnătura Episcopului Teoctist și a slujitorilor care l‑au însoțit, dar și a unor clerici din București și din ținutul în care ne aflăm. Așadar, biserica aceasta adună în istoria ei lupta pentru păstrarea Ortodoxiei din satele de pe Valea Mureșului, dragostea Mitropolitului Nicolae Bălan, a Sfântului Arsenie Boca - pe atunci misionar și stareț la mănăstirile din Transilvania -, a Patriarhului Justinian, a viitorului Patriarh Teoctist, în slujirea sa de atunci de Episcop‑vicar patriarhal, și a Patriarhului Daniel, care a resfințit‑o în luna iulie a anului 2025”, a spus Preasfinția Sa.

Părintele arhimandrit Petru Ungureanu, consilier eparhial în cadrul Sectorului agricol, viticol și silvic al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a exprimat bucuria primirii membrilor celor două permanențe la Mănăstirea „Sfânta Maria”‑Urlați: „Suntem bucuroși pentru faptul că, în această zi frumoasă de toamnă, la Mănăstirea «Sfânta Maria»‑Urlați, unde este și secția de vinificație a Arhiepiscopiei Bucureștilor, am primit atât Permanența Consiliului eparhial, cât și Permanența Consiliului Național Bisericesc. Suntem, de asemenea, bucuroși că părinții care ne‑au vizitat au fost încântați și au plecat cu bucurie în suflet. Această mănăstire este vizitată de către credincioșii din județul Prahova, iar de puțină vreme, de când s‑a construit noua autostradă care ne leagă de București, la mănăstirea noastră vin cu mai multă ușurință și credincioși din municipiul București și împrejurimile acestuia”.

La finalul vizitei, în Cooperativa Agricolă „Via Domnului”, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a evocat îndemnul Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria referitor la osteneala lucrătorilor din vie, adresându‑i mulțumiri părintelui arhimandrit Petru Ungureanu pentru truda depusă în aceste locuri: „Vizitarea «Viei Domnului» ne aduce aminte și de cuvintele pe care Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria, în vremea când era ieromonah și se afla la Mănăstirea Slatina, le adresa celor din slujba viei. Mănăstirea Slatina, reorganizată în vremea stăreției Sfântului Cuvios Cleopa, avea o vie la Cotnari. O vie care venea de la ctitorii ei. Și părinții de la Slatina mergeau acolo în fiecare primăvară, atunci când lucrau via și pregăteau strugurii pe care îi aduceau apoi toamna la mănăstire. Sfântul Cuvios Paisie le vorbea celor care osteneau în vie, spunând că mare este osteneala lucrătorilor buni din vie. Întru pomenirea acestor cuvinte ale Sfântului Cuvios Paisie, îi adresăm părintelui arhimandrit Petru Ungureanu cuvinte de mulțumire pentru această osteneală. El trudește de primăvara până toamna târziu și observă toate schimbările vremii, organizând la timp toate muncile legate de vie. Fericiți sunt cei care sunt lucrători buni și credincioși în via Domnului. Fericiți sunt cei care la vreme aduc rodul lor ca recunoștință și ca dar lui Dumnezeu. Și de aceea noi, ostenitorii de la Arhiepiscopia Bucureștilor, respectiv de la Administrația Patriarhală, apreciem o asemenea lucrare, o asemenea trudă și ne rugăm ca Dumnezeu să trimită mereu rod bogat. Iar atunci când Stăpânul viei va veni, să răsplătească fiecăruia după lucrarea sa”.