Păcatul osândirii aproapelui

Sfinţii care au trăit cu mult timp înaintea noastră, dar tot printre oameni ca şi noi, ne-au lăsat exemple povăţuitoare de îngăduinţă faţă de lipsurile aproapelui. Ei ne-au atras atenţia cu privire la vorbirea de rău şi ne-au redat multe experienţe edificatoare în legătură cu nesăbuinţa judecăţii aproapelui, a judecăţii aspre a lui Dumnezeu atunci când osândim pe cineva şi a milei Lui faţă de neosândirea oamenilor. Să ne oprim atenţia la un exemplu din Patericul egiptean.

Paladie, cel care a consemnat apoftegmele Părinţilor, spune că odată s-au adunat fraţii unei mănăstiri să judece fapta unui monah şi l-au invitat la judecată pe avva Moise Etiopianul. Ce se întâmplase? Un frate greşise odată în pustia Sketis, şi au trimis şi după avva Moise, dar el nu voia să vină. A fost trimis preotul după el, să-i spună: „Vino, că te aşteaptă lumea“. Atunci el s-a ridicat şi a venit. A luat un coş găurit plin cu nisip, pe care îl căra în spate. Ceilalţi, ieşindu-i în întâmpinare, îi spuseră: „Ce s-a întâmplat, avva, cu tine? Şi ce reprezintă sarcina pe care o porţi în spate?“

„Acestea sunt păcatele mele, a răspuns vestitul eremit, pe care eu însumi nu le văd, printre altele, merg să-l osândesc pe fratele meu pentru păcatele lui, pe care le văd foarte bine.“ Mustraţi de acest răspuns, fraţii au anulat judecata lor cu privire la cel vinovat.