Pachete cu alimente pentru pelerinii prezenți pe Colina Bucuriei
În perioada 21-28 octombrie 2021, potrivit tradiției, în sprijinul pelerinilor care s-au închinat la sfintele moaște au venit cele 13 protoierii din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor, coordonate de Sectorul social-filantropic al Administrației Patriarhale și Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. În ziua de prăznuire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, hrana a fost asigurată de Protoieria Sector 5 Capitală și Protoieria Sector 1 Capitală. În total, pe parcursul celor 8 zile au fost oferite peste 21.000 de pachete cu alimente.
După timpul petrecut la rândul de închinare și primirea binecuvântării sfântului ocrotitor al cetății Bucureștilor, pelerinii au primit spre întărire și hrană din partea voluntarilor și reprezentanților protoieriilor rânduite.
„Sectorul social-filantropic al Administrației Patriarhale, în colaborare cu Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, pe durata întregului pelerinaj au oferit pachete cu hrană, care conțin sandvișuri, apă și dulciuri. Pachetele au fost oferite de către protoieriile din Arhiepiscopia Bucureștilor și distribuite de către asistenții sociali de la Centrul eparhial, de la protoieriile din Capitală, dar și de către voluntari. Până astăzi am oferit 20.000 de pachete, urmând ca în ultima zi a sărbătorii să oferim încă 2.000, în funcție de câți pelerini vor fi prezenți”, ne-a spus părintele Ciprian Ion Ioniță, consilier patriarhal coordonator.
În ziua hramului Catedralei Patriarhale, la orele prânzului, în sprijinul pelerinilor a venit Protoieria Sector 5 Capitală, care a oferit 2.000 de sandvișuri, apă și eugenii. Seara, hrana a fost asigurată de Protoieria Sector 1 Capitală.
„Este o bucurie deosebită pentru Protoieria Sector 5 Capitală că putem participa la hramul de toamnă al Catedralei Patriarhale. Ca în fiecare an, prin coordonarea părintelui protoiereu Valer Ulican, am venit în sprijinul pelerinilor pentru ca bucuria să fie deplină, nu doar sufletească. Ne alăturăm celorlalte protoierii cu pachete de alimente, ce conțin 2.000 de sandvișuri, apă și eugenii. Alături de noi au fost prezenți și voluntari, care au venit în sprijinul pelerinilor cu sfaturi. Ne bucurăm că putem contribui la acest deosebit prilej duhovnicesc”, ne-a spus părintele Viorel Dincă, secretarul Protoieriei Sector 5 Capitală.
Mâine, în ultima zi din programul duhovnicesc dedicat Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, hrana pentru pelerini este oferită de Protoieria Vălenii de Munte.