Pachete integrate în oncologie
Proiectul contract-cadru pentru următorii patru ani include un pachet de servicii integrate pentru pacienții cu afecțiuni oncologice care să asigure, pe lângă tratamente, un acces mai bun la serviciile de monitorizare necesare, anunță Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Conducerea CNAS ia în calcul introducerea testării genetice pentru stabilirea schemelor terapeutice personalizate, care cresc rata de răspuns a pacienților la tratament.