Pactul ecologic european ne-ar putea aduce 10 miliarde de euro
România ar urma să beneficieze de investiţii în valoare de 10 miliarde de euro prin intermediul Mecanismului pentru o tranziţie justă, destinat să ajute Europa să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2050, potrivit estimărilor Comisiei Europene care au fost prezentate statelor membre UE. Mecanismul va crea investiţiile necesare pentru a ajuta regiunile care se bazează pe lanţul valoric al combustibililor fosili.
Potrivit estimărilor, Polonia ar urma să fie principalul beneficiar al Mecanismului pentru o tranziţie justă, urmând a beneficia de investiţii în valoare de aproximativ 27 miliarde de euro. Urmează Germania, cu investiţii de 13,4 miliarde de euro, România cu 10,1 miliarde de euro şi Cehia cu 7,8 miliarde de euro, scrie Bloomberg News.
Mecanismul pentru o tranziţie justă dispune de pachet de sprijin financiar şi practic în valoare de cel puţin 100 de miliarde de euro.
„Invităm statele membre să identifice regiunile care au nevoie de banii şi de sprijinul nostru practic şi, de asemenea, să lucreze cu comisia la un plan concret de schimbare“, a declarat vicepreşedintele executiv al CE pentru Pactul ecologic european, Frans Timmermans, cu ocazia prezentării, marţi, a planului de investiţii pentru Pactul ecologic european.
Mecanismul pentru o tranziţie justă este un instrument-cheie creat pentru a se asigura că trecerea către o economie neutră din punct de vedere climatic are loc în mod echitabil şi că nimeni nu este lăsat în urmă. Mecanismul asigură un sprijin ţintit care să ajute la mobilizarea a cel puţin 100 de miliarde de euro în perioada 2021-2027 în cele mai afectate regiuni, în scopul de a se atenua impactul socio-economic al tranziţiei. Mecanismul va ajuta, prin investiţii, lucrătorii şi comunităţile care se bazează pe lanţul valoric al combustibililor fosili.
Potrivit Comisiei Europene, planul de investiţii pentru Pactul ecologic european va contribui la deblocarea de fonduri private prin intermediul unor instrumente financiare ale Uniunii Europene, în special InvestEU, ceea ce ar duce la investiţii în valoare de cel puţin 1.000 de miliarde de euro.
„Oamenii sunt cei în jurul cărora s-a construit Pactul ecologic european, viziunea noastră pentru o Europă neutră din punct de vedere climatic până în 2050. Ne aşteaptă o transformare fără precedent, care va funcţiona dacă va fi echitabilă şi fiabilă pentru noi toţi. Vom sprijini oamenii şi regiunile care vor trebui să depună eforturi mai mari pentru realizarea acestei schimbări, pentru a ne asigura că nimeni nu este lăsat în urmă“, a afirmat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Obiectivul Pactului ecologic european este ca UE să devină, până în 2050, primul bloc din lume neutru din punct de vedere climatic.