Pădure urbană de 60 de hectare la Tulcea
Cea mai mare pădure urbană din România, de peste 60 de hectare, va fi plantată la Tulcea prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), potrivit contractului de finanțare semnat marți de ministrul mediului, Mircea Fechet, şi primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie.
„Pădurea urbană înseamnă anumite specii şi densităţi foarte mari, e un tip de pădure recent adusă în România, însă sunt convins că va fi dată ca exemplu de bună practică în curând. (...) Pădurea pe care o vom înfiinţa în municipiul Tulcea e cea mai mare ca suprafaţă din România”, a menţionat ministrul mediului, într-o conferinţă de presă, apreciind proiectul propus de autoritatea tulceană drept unul „ambiţios”.
Oficialul a amintit că apelul pentru proiectele de înființare a pădurilor urbane prin PNRR, care dispune de fonduri de 30 de milioane de euro, este în continuare deschis. Prin program, vor mai fi făcute împăduriri urbane la Buzău (pe 13,2 hectare, cu o finanțare de circa 1,2 milioane de euro), la Suceava și la Murfatlar, cărora li se vor adăuga și alte administrații. „Specificul unei păduri urbane este uşor diferit faţă de cel al unei păduri cu care suntem obişnuiţi. (...) Scopul ei nu e neapărat acela de recreere în mijlocul pădurii, ci mai degrabă de a asigura un plămân verde pentru oraşul în care a fost înfiinţată”, a spus Mircea Fechet, citat de Agerpres.
La rândul său, primarul Ştefan Ilie a declarat că împădurirea din Tulcea se va realiza pe 61,42 de hectare, în şapte zone din oraş, valoarea totală a finanţării nerambursabile prin PNRR fiind de peste 5,83 milioane de euro. „Încercăm să realizăm execuţia achiziţiei lucrărilor cât mai repede”, a afirmat edilul. (C.Z.)