Pagini de lecturat în tihnă

Data: 12 Ianuarie 2015

Nu rataţi numărul pe ianuarie al suplimentului „Lumina literară şi artistică“, distribuit împreună cu „Lumina de Duminică“ din data de 18 ianuarie!

Veţi avea lucruri interesante de citit. Sub titlul „Nimeni din generaţia mea nu a dat cu pietre în clasici“ sunt publicate mărturii ale venerabilului scriitor Daniel Drăgan, intervievat de mai tânărul poet Laurenţiu-Ciprian Tudor. Aflat la ora bilanţului creaţiilor sale (este autor a peste 25 de volume), Daniel Drăgan, născut în 1935, povesteşte despre anii „obsedantelor decenii“ din comunism, dar şi despre libertatea de exprimare din ultimii 25 de ani.

„În poezie, cuvântul este a doua natură a noastră“, afirmă poetul şi matematicianul Florin Caragiu într-un eseu cu tema artei ca prefigurare a realităţii restaurate. Cititorul de poezie va afla un grupaj de poeme suave de dragoste, semnat de Ştefan Scripcariu.

O recomandare de lectură o constituie cronica literară la volumul „Celălalt Constantin“ al lui Constantin Preda, care este în fapt o antologie a poemelor publicate din 1984 încoace de scriitorul retras „în sudul său patriarhal“, adică la Craiova, şi care se remarcă prin diversa tematică lirică.

Criticul literar Geo Vasile, cunoscut drept un erudit italienist, analizează pe larg poezia lui Ignatie Grecu, poet şi călugăr deopotrivă (trăitor la Mănăstirea Cernica), analiză prilejuită de recenta carte de sonete a acestuia, „Steaua mângâierii“.

O excelentă cronică teatrală semnează jurnalista Claudia Dăboveanu, referindu-se la piesa „Tartuffe“, de Moličre, pusă în scenă la Teatrul de Comedie din Bucureşti, care face mereu deliciul publicului prin meşteşugita scriere a nemuritorului biciuitor de moravuri, dar şi prin jocul actoricesc de înaltă ţinută al actorilor.

Aşadar, un supliment cultural cu pagini de lecturat în tihnă, care n-ar trebui trecut cu vederea, pentru că oricine va ieşi îmbogăţit cu idei şi sensuri culturale din citirea lui. (Daniela Şontică)