Pâinea înmulțită, semn și simbol al Pâinii pogorâte din Cer
Duminica a 8-a după Rusalii (Înmulţirea pâinilor) Matei 14, 14-22
În vremea aceea Iisus a văzut mulţimea de oameni şi I s-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: Locul este pustiu şi vremea, iată, a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate să-şi cumpere mâncare. Iisus însă le-a răspuns: N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce. Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti. Şi El a zis: Aduceţi-Mi-le aici. Şi poruncind să se aşeze mulţimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii, mulţimilor. Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor.
Ştim cu toții că una dintre marile probleme ale Mântuitorului Hristos a fost să-i facă pe contemporanii Săi să înțeleagă cine este. Sigur că marea taină a dumnezeirii Sale și a faptului că Dumnezeu fiind S-a făcut om era greu de înțeles în detalii sau în profunzimea ei. Dar, din ceea ce vedeau că înfăptuia și din ceea ce auzeau de la El, contemporanii Săi aveau toate dovezile să-L recunoască drept Fiu al lui Dumnezeu. Numai puțini dintre contemporanii Săi au înțeles aceasta - ucenicii Săi - cărora, în replică, le-a dat să cunoască tainele lui Dumnezeu, pe când pe ceilalți i-a lăsat să înțeleagă ceva din acestea numai prin intermediul pildelor.
Textul Evangheliei citite astăzi la Sfânta Liturghie ne pune în împrejurarea de a vedea cât înțelegeau oamenii identitatea reală a lui Hristos. În el se relatează împrejurările și modalitatea în care Iisus a săvârșit o minune, prima minune a înmulțirii pâinilor, pe care o găsim în Evanghelia după Matei 14, 14-22. Este o minune la care fac referință toți evangheliștii.
Minunile vorbesc despre identitatea lui Iisus
Era la începutul activității publice a Mântuitorului. Iisus încercase să-i convingă pe concitadinii Săi că în El se împliniseră prorociile. Urmarea a fost că aceștia, socotind cuvintele Sale blasfemie, au încercat să-L ucidă. Prin urmare, a părăsit Nazaretul, a venit în Capernaum, unde S-a bucurat de o primire deosebită. Cetățenii acestui oraș Îl iubeau pentru modul în care învăța și pentru că le vindeca bolnavii. Ei nu și-au pus niciodată problema identității lui Iisus. Nici El nu i-a provocat să și-o pună, dar le-a dat suficiente dovezi să înțeleagă că El nu era numai un om excepțional.
Între timp, tetrarhul Irod Antipa l-a arestat și l-a executat pe Sfântul Ioan Botezătorul. Mântuitorul a început să-Și desfășoare activitatea publică cu tot elanul, încât, la un moment dat, auzind de El, Irod a crezut că ar fi fost însuși Ioan Botezătorul pe care el îl omorâse și despre care credea că a înviat. De aceea, voia să-L vadă pe Iisus, spre a se convinge. La rândul lor, ucenicii Mântuitorului, implicați și ei în activitatea misionară, erau atât de mult solicitați, încât nu mai aveau nici timp să mănânce (Mc. 6, 31). De aceea, Mântuitorul a hotărât să părăsească pentru un timp Capernaumul și să se retragă într-un loc liniștit, spre a-l evita pe Irod și ca ucenicii înșiși să se odihnească. A mers cu corabia în apropiere de Betsaida, în ținutul stăpânit de Filip, fratele lui Irod. Ieșind din corabie, Mântuitorul a fost întâmpinat de mulțimile de oameni care, văzând direcția în care mergea corabia, au intuit locul unde avea să ajungă aceasta. A văzut mulțimile de oameni, de care L-a cuprins mila, pentru că erau ca oile fără păstor. Într-o primă fază, le-a vorbit despre Împărăția lui Dumnezeu și i-a vindecat pe cei care aveau nevoie de vindecare (Luca 9, 11). Sfântul Evanghelist Ioan ne spune că Iisus S-a suit cu ucenicii Săi în munte, unde au rămas (Ioan 6, 3). Acolo, în munte, se pare că alte mulțimi de oameni L-au căutat și L-au găsit. Acestor oameni Mântuitorul le-a vorbit îndelung, mai multe ore. Crezând că Învățătorul lor s-a lăsat dus de vorbă și a neglijat că s-a apropiat seara și că trebuia ca mulțimile de oameni să mânânce, ucenicii s-au apropiat de Iisus și i-au zis: „... Locul este pustiu şi vremea, iată, a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate să-şi cumpere mâncare” (Matei 14, 15), rugăminte la care Iisus răspunde prompt: „Nu trebuie să plece, dați-le voi să mănânce!” (Matei 14, 16). Aici Mântuitorul Se referă la o dublă mâncare. El le vorbise mulțimilor, hrănindu-le cu Cuvântul Său. Și ele acceptaseră această „mâncare”. De aceea, îi provoacă pe ucenici să le dea ei o asemenea mâncare, dacă erau capabili, încât oamenii să uite de foamea fizică. Lucru imposibil! Dar Mântuitorul nu neglijează câtuși de puțin hrana fizică. Ba, mai mult, dă curs tocmai faptului că ucenicii nu înțeleseseră la care hrană făcea referire Iisus și folosește răspunsul lor cu un firesc specific numai Lui.
Cele materiale, primite pentru căutarea Împărăției
Auzind că este nevoie de hrană, un copil, față de care părinții arătaseră grijă, dându-i cu el hrană, s-a prezentat la Apostoli cu hrana lui (cinci pâini, de fapt, niște turte, și doi pești). Aceasta era hrana de care dispuneau Apostolii: una oferită în dar de un copil, dar ridicol de insuficientă pentru hrănirea celor prezenți. Această discuție are loc nu pe malul lacului, ci în pustiu, probabil acolo unde se retrăsese Iisus. Pe malul lacului, unde veneau corăbiile de obicei, era și piața localităților. Așa că nu exista riscul ca cineva să nu găsească de mâncare. În munte, unde Se retrăsese Iisus, era altceva. De aici îngrijorarea ucenicilor.
După ce a solicitat ucenicilor să așeze mulțimea de oameni în ordine, pe iarbă (era primăvara, în apropierea Paștilor), acele pâini și acei peștișori au fost luați de Iisus, Care, „privind spre cer, le-a binecuvântat și frângând le-a dat ucenicilor, iar ucenicii mulțimilor” (Matei 14, 19). Acum s-a produs minunea: este una dintre cele 22 de minuni relatate de Evanghelistul Matei și dintre cele 72 relatate de către cei patru evangheliști. Binecuvântarea lui Dumnezeu, care face ca toate să crească și să se înmulțească, acum a făcut ca bucățile de pâine și pește să se înmulțească în coșurile ținute în mâini de Apostoli și sub ochii celor prezenți, de asemenea manieră, încât Apostolii, împărțind pâinea și peștele la toți cei prezenți, s-au săturat peste cinci mii de oameni, în afară de femei și copii, adunându-se la urmă 12 coșuri de firimituri. Aici se confirmă că acelora care caută mai întâi Împărăția cerurilor li se vor da și cele necesare traiului de aici.
Mulțimea Îl caută pe Hristos pentru că El îi hrănise în chip minunat
Ca toate celelalte minuni, și aceasta a fost un semn. Mântuitorul vorbise mulțimilor despre Împărăția lui Dumnezeu. Evangheliștii nu ne-au lăsat informații cu privire la amănuntele acelei cuvântări. Ei au fost impresionați de înmulțirea pâinilor de la sfârșitul zilei și pe aceasta au istorisit-o. Înmulțirea pâinilor nu fusese, de fapt, decât un moment în procesul de instruire a mulțimilor pentru Împărăția lui Dumnezeu. Unii nu înțeleseseră nimic din sensul acestui semn, de aceea, determinați de hrănirea minunată, intenționau să-L ia pe Iisus și să-L pună rege. Erau gata ca în entuziasmul lor să dezlănțuie o revoltă populară. Or, nu acesta era sensul hrănirii minunate a mulțimilor. De aceea, Mântuitorul îi îndeamnă pe ucenici să ia corabia și să se întoarcă în Capernaum, unde avea să vină și El, după ce slobozea mulțimile. Iisus, mergând pe apă, a ajuns corabia în care erau ucenicii, cu puțin înainte ca aceasta să acosteze în Capernaum. A doua zi, oamenii, care între timp au ajuns și ei în Capernaum, cu alte corăbii sau pe uscat, au rămas uimiți că Iisus era deja în oraș. În fața acestor oameni, care-L căutau pe Iisus mai degrabă pentru că Acesta îi hrănise în chip minunat, se va continua discuția despre Împărăția lui Dumnezeu și despre semnificația minunii înmulțirii pâinilor.
Pâinea înmulțită era o sugestie pentru Pâinea Care s-a pogorât din cer, absolut necesară celui care vrea să aibă cu adevărat viață. Mântuitorul știa că societatea în care trăia era precară, condusă de Irod Antipa, un om profund corupt, dar a atras oamenilor atenția că nu puteau schimba acea societate prin revoltă, prin înlocuirea unei stăpâniri cu alta, a unui rege cu un altul, chiar dacă acesta ar fi putut să le ofere pâine fără ca ei să muncească. Lumea putea fi schimbată cu o condiție: cetățenii ei să caute hrana care asigură viața veșnică, împlinind lucrările lui Dumnezeu (Ioan 6, 27-28), adică punând în practică ceea ce Dumnezeu vrea de la ei, lucru valabil, de altfel, pentru toate societățile în fruntea cărora se găsesc persoane corupte.
În continuare, El le dă detalii cu privire la ce vrea Dumnezeu de la cei care vor să schimbe lumea în bine: să creadă în Cel pe care Dumnezeu L-a trimis și să se ostenească pentru hrana cea nepieritoare, hrănindu-se înainte de toate cu Pâinea care S-a pogorât din cer. Făcea desigur referință la El Însuși.
Cei care au coșurile goale sunt lipsiți de Hristos
Pentru schimbarea lumii nu este nevoie de noi ideologii și de noi sisteme politice, pe care le putem îngurgita pentru că ne-ar promite sau ne-ar oferi pâinea cea de toate zilele, cel puțin pentru un timp, ci de dubla hrănire cu ceea ce ne-a oferit Cel Care S-a coborât din cer, Hristos Domnul: cu învățătura Sa, care ne va face să dăm sens divin existenței noastre pământești, și cu trupul Său euharistic, care-l va pune pe fiecare credincios într-o relație organică cu Hristos Însuși. Dacă auzind aceste cuvinte cei mai mulți dintre ascultători L-au părăsit pe Iisus, au rămas lângă El ucenicii, convinși că Iisus deținea cuvintele vieții. Ei au fost și au rămas cei cărora Domnul le-a dat puterea împărțirii darurilor Sale mulțimilor înfometate de sensul etern al existenței. Prin ei, Hristos ne-a oferit hrana absolut eficientă. De la ei, prin urmașii lor, primim și noi acest tip de hrană specială. Iar urmașii lor sunt cu adevărat cei care știu și reușesc să rânduiască treburile Bisericii așa cum au așezat ucenicii mulțimile pe iarba primăvăratică (departe de localitățile de pe malul lacului Ghenizaret), atâta vreme cât credincioșii vor percepe că din mâinile lor vin „pâinea și peștele” înmulțite de Hristos Domnul. Nu sunt urmașii Apostolilor cei care, doar îmbrăcați în haine de apostol, poartă în mâini coșuri goale, coșuri în care nu au avut niciodată „pește și pâine” sau au pierdut pe drum (din neglijență, din orgoliu sau din alte cauze) cele încredințate cândva, „pâinea și peștele”, adică pe Hristos Însuși. Minunea înmulțirii pâinilor este cu adevărat un semn, adică un act cu semnificație profundă, o provocare și un îndemn pentru noi toți.
Fericiți cei care înțeleg semnificația acestui semn și caută să împlinească în viața și la nivelul lor lucrările lui Dumnezeu (Ioan 6, 28).