Palatul Patriarhiei la început de toamnă
În luna septembrie a acestui an, Palatul Patriarhiei a găzduit o serie de evenimente importante și a primit vizita a peste 5.500 de turiști.
Implicați în Proiectul educațional național „Comori ale spiritualității românești”, aproape 200 de elevi şi cadre didactice de la 13 colegii naționale, licee militare și seminarii teologice din țară au fost primiți de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei. Principalul scop al proiectului l-a constituit promovarea valorilor autentice ale spiritualității româneşti în rândul elevilor şi al cadrelor didactice de la unităţi de învățământ din diferite regiuni ale ţării. În cadrul evenimentului, Preafericirea Sa i-a felicitat pe participanți pentru implicare în proiecte culturale, istorice și de ecologizare.
Din seria evenimentelor ce au avut loc la Palatul Patriarhiei în această lună, amintim Sinaxa monahală a stareților și starețelor, egumenilor și egumenelor de la mănăstirile și schiturile din Arhiepiscopia Bucureștilor. Tema din acest an a sinaxei monahale a fost dedicată „Anului omagial al unității de credință și de neam” și „Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”. Întrunirea a fost prezidată și în acest an de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Sălile Consilium și Conventus ale Palatului Patriarhiei au găzduit în luna septembrie, pe parcursul a două zile, Simpozionul internaţional de drept bisericesc „Jus ecclesiasticum în viaţa Bisericii: 130 de ani de Teologie canonică în Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din Bucureşti”. Evenimentul a reunit ierarhi români şi străini, preoţi, profesori de teologie din ţară şi din străinătate, precum şi specialiști în drept bisericesc.
Tot în această lună, Palatul Patriarhiei a găzduit și ședința de constituire a noii Adunări Naționale Bisericești, şedinţa fiind prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
În șirul evenimentelor culturale derulate în luna septembrie la Palatul Patriarhiei se numără și expoziția „Viața și activitatea Patriarhului Miron Cristea: Expoziție de fotografii, cărți și documente”, organizată în cadrul Sălii „Europa Christiana”.
Un alt eveniment cultural important desfăşurat în luna septembrie la Palatul Patriarhiei a fost acela în cadrul căruia Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit Coralei Cantus Domini Diploma omagială a Anului Centenar 2018 - An omagial al unității de credință și de neam și An comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918 în Patriarhia Română, și a explicat faptul că, „prin activitatea lui, corul promovează valori naționale la nivel internațional”.