Palestinienii propun includerea Betleemului în Patrimoniul Mondial UNESCO

Data: 12 Octombrie 2011

Autoritatea palestiniană a anunţat recent că va propune includerea Betleemului în Patrimoniul Mondial UNESCO, informează cotidianul creştin "La Croix". În afară de cetatea natală a Mântuitorului Iisus Hristos, palestinienii pregătesc prezentarea altor aproape douăzeci de situri istorice, inclusiv a Mormintelor Patriarhilor şi a Hebronului, a Ierihonului şi a vechilor drumuri de pelerinaj.

Propunerea vine ca urmare a victoriei diplomatice notabile pe care au înregistrat-o palestinienii pe 5 octombrie prin aprobarea unei iniţiative privind numirea Palestinei ca membru cu drepturi depline al UNESCO. Notabil este faptul că dintre statele cu drept de vot, cel mai aprig oponent al recunoaşterii Palestinei au fost Statele Unite ale Americii. Palestina a realizat o prezentare oficială pentru introducerea Betleemului pe Lista Patrimoniului Mondial încă de la începutul anului, dar cererea a fost iniţial respinsă, pentru că nu era reprezentată de un stat recunoscut oficial, deşi Palestina este membru observator UNESCO încă din 1974. Lucrurile s-ar putea schimba în cazul în care Conferinţa UNESCO desfăşurată în perioada 25 octombrie - 10 noiembrie va ratifica iniţiativa de pe 5 octombrie. UNESCO ar deveni, astfel, prima instituţie din ONU care să recunoască Palestina ca stat. Cu toate acestea, Palestina neagă faptul că intenţionează să profite politic de pe urma acestei Conferinţe. "Nu vedem UNESCO ca o scenă a confruntrărilor, ci un loc pentru a construi poduri", a declarat Hamdan Taha, directorul Departamentului palestinian pentru antichităţi. (C. Bostan)