Pamfil Şeicaru, comemorat la Mănăstirea „Sfânta Ana“
Sâmbătă, 23 octombrie, a fost comemorat la Mănăstirea "Sfânta Ana" din Orşova istoricul şi ziaristul interbelic Pamfil Şeicaru, ctitorul acestui aşezământ monahal. A fost săvârşită mai întâi slujba de pomenire şi Parastasul la care au luat parte şi câţiva dintre elevii şcolii "Pamfil Şeicaru" din Orşova. Elevii au putut afla mai multe despre prestigiosul filantrop şi om de cultură de la profesorul Juan Constantin, care a ţinut o impresionantă prelegere. (Cătălin Cernătescu)