Paraclis închinat „Sfinţilor Arhangheli“ în Cetatea Băniei
Parohia "Postelnicu Fir" din Craiova a îmbrăcat haină de sărbătoare. Cu ocazia praznicului Sfinţilor Arhangheli, Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a sfinţit noul paraclis cu hramul "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil".
Credincioşii din Parohia craioveană "Postelnicu Fir" au participat în număr mare la slujba de sfinţire a noului paraclis, ridicat chiar în apropierea vechii biserici. Atât slujba de târnosire, cât şi Sfânta Liturghie au fost oficiate de IPS Mitropolit Irineu al Olteniei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Sfinţii Arhangheli - "păzitorii vieţii noastre" La finalul Sfintei Liturghii, IPS Irineu le-a vorbit celor prezenţi despre importanţa şi rolul pe care îl au Sfinţii Îngeri în iconomia mântuirii noastre. "Sfinţii Arhangheli sunt aceia care slujesc permanent înaintea tronului Sfintei Treimi. Ei au fost trimişi de foarte multe ori în lume să vestească oamenilor venirea Mântuitorului Hristos. Sfântul Arhanghel Gavriil este vestitorul Evangheliei, el a înştiinţat-o pe Sfânta Fecioară, "la plinirea vremii", de planul pe care Dumnezeu îl avea din veşnicie. Sfântul Arhanghel Mihail este cel care ne păzeşte de vicleşugurile celui rău. El stă mereu treaz la porţile Raiului şi, cu sabie vâlvâietoare, îi îndeamnă pe îngeri şi pe oameni deopotrivă zicând: "Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!". Tot sfinţii îngeri sunt aceia care vor duce sufletele noastre înaintea scaunului de judecată al Dumnezeirii atunci când ne vom muta din lumea aceasta. În iconomia vieţii noastre pământeşti suntem păziţi şi ocrotiţi în permanenţă de îngeri. Ei ne îndeamnă neîncetat să căutăm comuniunea cu Dumnezeu în Sfânta Biserică şi să participăm la sfintele slujbe", a spus Mitropolitul Olteniei. Gramată de mulţumire Referitor la sfinţirea noului paraclis, IPS Mitropolit Irineu a arătat că "s-a sfinţit această lucrare spre mântuirea sufletelor noastre şi a celor care vor veni după noi. Ne bucurăm de mângâierea Duhului Sfânt, întrucât orice sfinţire de biserică reprezintă o pogorâre a harului dumnezeiesc în viaţa şi inimile noastre". Paraclisul "Bisericii Postelnicu Fir" a fost ridicat la iniţiativa preotului paroh Mihai Dincă şi a Consiliului Parohial. Se doreşte astfel ca o parte din slujbele religioase, care se săvârşeau în vechea biserică, în special slujbele de înmormântare, să fie săvârşite în noul lăcaş de cult. Lucrările de construcţie au început în primăvara anului trecut, biserica fiind ridicată într-un timp foarte scurt. Pentru efortul depus la ridicarea cinstitului lăcaş, părintele paroh Mihail Dincă a primit din partea IPS Irineu o gramată de mulţumire.