Paraclis pentru Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” - Bârgăoani

Un articol de: Constantin Ciofu - 10 August 2019

Părintele Valentin Tofan, protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ, alături de un sobor de preoţi, a oficiat joi, 8 august 2019, sfinţirea locului pe care se va ridica un paraclis în Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” - Bârgăoani, judeţul Neamţ. Slujba a fost săvârşită la finalul întâlnirii Cercului pastoral-misionar Bârgăoani. Locaşul de rugăciune va fi închinat Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei, şi va deservi sfintele slujbe pe perioada reparaţiilor la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” - Bârgăoani. „La biserica veche suntem la stadiul de proiect, dar cu ajutorul lui Dumnezeu nădăjduim să ducem la bun sfârşit ceea ce ne-am propus. Ne rugăm Sfintei Cuvioase Parascheva şi Sfântului Proroc Ioan Botezătorul să ne ajute să ridicăm cât mai repede paraclisul, dar şi să începem lucrările de reparaţii la biserica mare. Mulţumim tuturor credincioşilor care au ajutat prin danii şi prin muncă spre a fi pomeniţi la Sfântul Altar. Dumnezeu sa binecuvânteze jertfa lor de acum şi până în veac”, a remarcat părintele paroh Ionel Bucur.