Paraclisul din incinta Protoieriei Onești a fost sfințit
În zilele de sâmbătă și duminică, 25 și 26 septembrie 2021, Protopopiatul Onești s-a înveșmântat în haine de sărbătoare cu prilejul manifestărilor dedicate prăznuirii ocrotitorului spiritual, Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul. La 5 ani de la inaugurarea noului sediu administrativ al instituției, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a poposit în mijlocul preoților din această zonă pentru a binecuvânta, a sfinți și a împlini cele mai recente lucrări finalizate.
În după-amiază zilei de 25 septembrie, la ceas de Lumină lină, chiriarhul locului a târnosit Sfântul Altar al capelei misionare din cadrul instituției ocrotite de același Sfânt Ioan Teologul, Apostolul iubirii.
Din sobor au făcut parte reprezentanți ai Centrului eparhial de la Roman, între care părintele arhimandrit Pimen Cistea, părinți protoierei, toți preoții protopopiatului, reprezentanți ai celor mai importante mănăstiri, precum și oficialități județene și locale.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a sintetizat într-un cuvânt de învățătură lucrarea deosebită ce a luat ființă în această instituție, misiune încredințată părintelui protopop Ioan Bărgăoanu și echipei sale de colaboratori.
În acest sens a fost citit un hrisov special conceput pentru acest moment, în care au fost cuprinse toate etapele lucrărilor din ultimii 5 ani. Un moment aparte l-a constituit interpretarea în premieră de către Corul psaltic „Daniil Sihastrul” al Protopopiatului Onești a unui imn ce a luat naștere din condeiul Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim dedicat Sfântului Ștefan cel Mare, patronul spiritual al Oneștiului, alături de Sfântul Ierarh Nicolae, imn care a fost consemnat în Cartea de onoare a Protopopiatului Onești și înaintat către Consiliul Local Onești ca propunere în vederea aprobării pentru a fi imnul oficial al orașului.
Ultima secvență a zilei de sâmbătă a fost marcată de sfințirea Centrului multifuncțional „Logos”, ce include Biblioteca „Sfântul Dionisie Exiguu”, cabinete de asistență socio-medicală, precum și un spațiu dedicat Grupului psaltic „Filomelos”.
Duminică, 26 septembrie, a fost săvârșită pentru prima dată Liturghia arhierească de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, înconjurat de un sobor de slujitori.
Răspunsurile la strană au fost oferite de Corala Filomelos, iar la finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a hirotesit întru duhovnic trei preoți în cadrul Protopopiatului Onești.