Paraclisul Inspectoratului de Jandarmi Iaşi a fost sfinţit
Sute de ieşeni au participat joi, 6 noiembrie a.c., începând cu ora 17:00, la slujba de sfinţire a paraclisului Inspectoratului de Jandarmi Iaşi cu hramurile „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ şi „Sfinţii Arhangheli Mihai şi Gavriil“, aflat în cartierul Poitier. Cu lumânări aprinse în mâini, conducerea unităţii, alături de jandarmi şi simpli credincioşi, i-au aşteptat pe Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi pe PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, care au oficiat slujba de sfinţire a capelei jandarmilor, înconjuraţi de un impresionant sobor de preoţi şi diaconi de la Catedrala mitropolitană din Iaşi şi de la parohiile ieşene. Ierarhii s-au oprit în dreptul fanfarelor militare, care au intonat Imnul României.
La finalul slujbei de sfinţire, părintele protopop al Protopopiatului Iaşi II a mulţumit IPS Teofan pentru prezenţa la sfinţirea capelei din cadrul Jandarmeriei ieşene. A urmat apoi cuvântul de bun venit către ierarhii prezenţi, rostit de inspectorul-şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Iaşi, lct. col. Mircea Tulică, care a apreciat prezenţa IPS Teofan, care şi-a exprimat astfel preţuirea pentru misiunea jandarmilor, şi sprijinul spiritual şi material al PS Calinic pentru noua capelă. IPS Teofan şi PS Calinic, dar şi alţi preoţi de la Catedrala mitropolitană din Iaşi, au primit distincţii din partea lct. col. Mircea Tulică. Capela jandarmilor, scară spre cer pentru ieşeni Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a vorbit apoi credincioşilor prezenţi despre semnificaţia luminii lumânărilor pe care oamenii le ţineau în mâini: „Lumina de seară, lumina de Vecernie, lumina lină a slujbei de seară te ajută să pătrunzi într-o ambianţă parcă mai propice decât cea creată de strălucirea puternică a soarelui. Pentru că omul nu poate merge la rugăciune ca la nuntă. La biserică, cu atât mai mult este necesar să te pregăteşti sufleteşte şi să pregăteşti şi ambianţa din jur pentru ca să te poţi adânci mult mai uşor în rugăciunea prin care doreşti să intri în legătură cu Dumnezeu. Lumina de la candelă, lumina de la lumânare, împreună cu alte elemente din jurul tău, adăugându-se unei anumite stări sufleteşti, creează această ambianţă de pace, de siguranţă în cele sufleteşti. Mă bucur că aici există o capelă de rugăciune, mă bucur că sunt cu fraţii preoţi, pentru a împlini o nouă scară prin care ieşenii pot urca spre cer, spre Dumnezeu. Ceea ce am împlinit noi astăzi, în această seară, sunt tocmai aceste trepte ale scării prin care jandarmii aici de faţă sau cei care vor trece prin această curte, văzând semnul Sfintei Cruci, văzând icoana Sfintei Parascheva, icoana Sfinţilor Arhangheli, vor urca mult mai multe trepte, intrând în această capelă, unde vor găsi un spaţiu de linişte“, a subliniat IPS Mitropolit Teofan. Înalt Preasfinţia Sa a oferit „Crucea Moldavă“ pentru mireni, în semn de gratitudine, lct. col. Mircea Tulică, dir. tehnic al Primăriei Iaşi, Mihai Chirica, şi doamnei Mariana Boda. Distincţia „Ştefan cel Mare şi Sfânt“ a fost acordată doamnei Luminiţa Sălceanu, col. Mihai Manolache, lct. col. Gabriel Gospodaru, maiorului Valeriu Guriţă, căpitanului Dumitru Zota, domnului Florin Rotaru, domnului Ionuţ Tucaliuc şi domnului Cristian Petrică, „pentru merite deosebite şi promovarea culturii creştine“.