Paraclisul Maicii Domnului în bisericile Eparhiei Huşilor
La îndemnul Preasfinţitului Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, pe toată perioada Postului Adormirii Maicii Domnului (1-15 august 2019), în bisericile de pe cuprinsul Episcopiei Huşilor, în fiecare seară, va fi săvârşită slujba Paraclisului Maicii Domnului.
Aceasta va fi urmată de o scurtă cateheză, la ora conformă cu profilul pastoral al fiecărei parohii. „Postul Adormirii Maicii Domnului constituie perioada cea mai frumoasă şi mai adecvată din interiorul anului liturgic. În această perioadă suntem poftiţi de către Biserică, în duh de fidelitate dogmatică şi duhovnicească faţă de tradiţia noastră, să medităm şi să adâncim, atât cât ne este cu putinţă, taina uimitoare şi îmbucurătoare a celei pe care o numim Născătoare de Dumnezeu”, s-a exprimat PS Părinte Episcop Ignatie.