Paraclisul Parohiei Dumbrava, sfinţit de PS Calinic Botoşăneanul
PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a sfinţit duminică, 17 iulie 2016, paraclisul de vară al Parohiei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, Dumbrava - Lespezi, Protopopiatul Paşcani, judeţul Iaşi. După cum a menţionat preotul Pavel Postolachi, protopop al Protopopiatului Paşcani, locaşul de închinăciune a fost ridicat la iniţiativa preotului paroh Nicolae Toia, cu sprijinul credincioşilor din parohie. „Acest altar de vară este un paraclis, având în vedere că are construit şi un spaţiu închis, alături de Sfântul Altar. S-a montat catapeteasmă şi s-a construit Sfânta Masă, ce au fost sfinţite de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul. Au participat foarte mulţi credincioşi, atât din parohie, cât şi din satele învecinate. Ierarhul a arătat importanţa slujirii la un nou Sfânt Altar în Biserica Ortodoxă, aceasta deoarece la fiecare Sfântă Liturghie se actualizează jertfa nesângeroasă a Mântuitorului Hristos. Parohia Dumbrava, aflată pe malul stâng al Siretului, deşi nu este foarte mare, are credincioşi evlavioşi“, a menţionat preotul protopop Pavel Postolachi.